De ce autorizarea nu este concesionare şi de ce Ord. 15/2011 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv nu are cum să rezolve problemele pescuitului sportiv?! Soluţia de a permite asociaţiilor de pescari sportivi să preia în administrare resursa piscicolă din anumite sectoare de ape publice pentru a le gestiona în beneficiul membrilor lor este o modalitate curentă (fără a fi însă unica) de gestionare a accesului la resursa acvatică vie în multe ţări comunitare. Este probabil cea mai bună modalitate de gestionare atunci când presiunea asupra resursei este mare, iar mijloacele statului de gestionare a resursei piscicole şi de respectare a legislaţiei sunt reduse, aşa cum se întâmplă la noi.
Legea pescuitului în forma în care a ieşit după ce diversele influenţe şi presiuni au abuzat-o nu permite o concesionare în adevăratul înţeles al cuvântului. Imposibilitatea concesionării face inutile şi nefuncţionale majoritatea referirilor la concesiune din cuprinsul legii. Marele susţinător al concesionării este AGVPS şi asociaţiile din subordine şi asta nu este un secret pentru nimeni. Imposibilitatea concesionării resursei piscicole pentru administrarea pescuitului sportiv i-a determinat să forţeze o autorizare a zonelor de pescuit (sau a asociaţiilor de pescari sportivi, că nu se înţelege prea clar), care nu prea are legătură cu legea şi de multe ori nici cu logica. Dacă o concesiune adevărată are la bază un caiet de sarcini cu prevederi clare, iar după finalizarea selecţiei se încheie un contract, care specifică riguros drepturile şi obligaţiile celor două părţi, autorizarea mimează doar concesionarea, fără un sistem de selecţie riguros şi fără drepturi şi obligaţii asumate prin contract, astfel încât anularea unilaterală a unei astfel de autorizaţii este foarte dificilă, în lipsa unui contract între părţi.
Spuneam că nu se înţelege prea exact ce anume autorizează ANPA, zone de pescuit sau asociaţii pentru că definiţia din lege a autorizaţiei de pescuit este „actul administrativ prin care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite activitatea de pescuit” ori la pescuitul sportiv asociaţiile nu desfăşoară activitate de pescuit ci gestionează pescuitul, adică oricum am da-o autorizaţiile astea nu au corespondent în lege.Regulamentul de practicare a pescuitului sportiv, care trebuia să fie, conform legii, una din principalele componente ale acestui ordin se transformă ad-hoc în ordinul 15/2011 într-un regulament de organizare a pescuitului sportiv, ceea ce este cu totul altceva.
Ne putem întreba cât de legală este delegarea de administrare făcută de ANPA unor asociaţii atâta timp cât legea prevede delegare de administrare doar pentru alte instituţii ale statului şi fără plata unor taxe suplimentare.
Ne putem de asemenea întreba cât de legale sunt taxele stabilite de asociaţii atâta timp cât legea nu face nici o precizare cu privire la astfel de tarife, în afară de precizarea că taxele de licenţiere şi autorizare se stabilesc prin hotărâre de guvern, iar contravaloarea acestora se face venit la bugetul de stat. Este evident că atâta timp cât nu există nici o concesiune pe apele administrate de ANPA valabilitatea permisului de pescuit include toate bazinele piscicole naturale deţinute de aceasta, fără plata unor taxe suplimentare. Ordinul 15 specifică de altfel că permisul de pescuit sportiv este valabil în toate habitatele piscicole naturale. Păi dacă este aşa cum se justifică taxele impuse de asociaţii? Sau e valabil sau e nevoie de plata unor sume suplimentare?
Ordinul 15/2011 prin prevederile sale se transformă practic într-un fals caiet de sarcini pentru o pseudo-concesionare. O pseudo-concesionare cu dedicaţie, atâta timp cât în grila de evaluare a asociaţiilor de pescari sportivi, din anexa 5 a ordinului se punctează personalul de specialitate care să controleze activităţile de pescuit. Pe lângă faptul că acest personal de specialitate al asociaţiilor nu are nici un suport legal pentru a controla şi încheia contravenţii se pune întrebarea din cine poate fi el constituit, atâta timp cât pentru angajarea unor astfel de persoane este necesar avizul poliţiei, iar în nomenclatorul de meserii nu există „paznic de pescuit” ci numai „paznic de vânătoare”. Care dintre asociaţiile de pescari sportivi are paznici de vânătoare care, de nevoie, pot să pozeze şi în paznici de pescuit? Ghici ciupercă? Ca să nu mai spunem că este imposibil şi aberant ca un paznic de vânătoare, angajat pentru paza unui fond cinegetic să facă în acelaşi timp şi paza unei zone de pescuit, aflată în 99% din cazuri în altă locaţie. Şi nici n-o face.
Grila de evaluare punctează mult şi existenţa unor mijloace administrative: sediu, mijloace auto şi ambarcaţiuni pentru acţiunile de control şi este normal să fie aşa, la o concesionare reală unde poate participa orice societate comercială. Dar cum să concureze de la egal la egal ONG-uri (non – profit) înfiinţate în ultimii ani de câţiva pasionaţi cu AJVPS-urile, care sunt ONG-uri doar cu numele, care au un patrimoniu rezultat din zeci de ani de activitate economică, şi de multe ori preluat cu titlu gratuit de la stat, pe vremea când organizaţiile non-guvernamentale erau interzise de legile comuniste. Adică pui la start organizaţii non-profit create pe dorinţa de schimbare a unor nuclee de pescari sportivi şi organizaţii de vânătoare şi pescuit, care au funcţionat toată viaţa ca organizaţii cooperatiste (societăţi comerciale mascate), unde deciziile de 20 de ani le iau aceleaşi grupuri restrânse de „iniţiaţi”, şi te miri de ce întrecerea nu este echitabilă?
Şi după ce aceste asociaţii îşi iau partea leului, adică peste 90% din apele atribuite, tot ele contestă deciziile pentru că, este normal pentru ei să obţină totul, pentru a recupera monopolul pierdut acum câţiva ani.
Mulţi se întreabă ce rost are să căutăm nod în papură unui ordin care încearcă să schimbe tendinţa actuală care conduce direct la colapsul populaţiilor piscicole. În opinia noastră ordinul 15, plin de noduri de altfel, nu face decât să încerce, în pripă, să doboare doi iepuri dintr-un foc: să paseze asociaţiilor prin simple acte administrative, fără obligaţii contractuale, rezolvarea marii probleme a jafului care se petrece neîncetat pe apele publice de 20 de ani şi să redea gestionarea resursei celor care, chiar dacă nu fac mare lucru pentru protecţia ei, măcar nu fac gălăgie şi deranj pe la minister, atâta timp cât li se dă posibilitatea să „mulgă” pescarii. Însă este imposibil să faci ordine în sector atâta timp cât gunoiul este ascuns sub preş, iar mătura şi făraşul rămân încuiate în dulap. Acest ordin nu va rezolva nimic, din contră, adânceşte dezechilibrele, creează tensiuni inutile, duce la procese nesfârşite, induce nesiguranţă şi frustrare cu privire la unde, cui şi cât trebuie să plăteşti ca să mergi la pescuit.
După cum se poate observa lecturând ordinul, asociaţiile nu primesc autorizare pe lacurile de acumulare unde s-au eliberat autorizaţii pentru pescuit comercial. Nu care cumva să-i deranjeze pe plăsarii, care pescuiesc oricum şi oricând, care nu declară nici 10% din peştele prins, care nu îndeplinesc minime condiţii pentru transportul, stocarea şi vinderea peştelui. Dar care au grijă la fiecare razie a poliţiei sau jandarmeriei să scoată la înaintare autorizaţia de pescuit comercial, documentul miraculos care îi scapă de orice griji. Până la urmă este o prevedere superfluă atâta timp cât AJVPS-urile n-o să deranjeze niciodată pescuitul comercial. Ei au treabă doar cu asociaţiile neînregimentate în structura mamut şi cu taxarea pescarilor.
Statul român trebuie să se decidă dacă gestionează singur prin administratorii stabiliţi de lege, sau dacă vrea să cedeze administrarea pescuitului sportiv, dar în acest caz trebuie să modifice legea pescuitului, astfel încât să permită concesionarea. Iar asociaţiile de pescari sportivi luate în evidenţă trebuie, cu adevărat, să fie organizaţii non-guvernamentale înfiinţate conform OG 26/2000 şi nu asociaţii de vânătoare, care sunt înfiinţate prin altă lege, care are aplicare doar în sectorul respectiv. Altfel amestecând mere cu pere în speranţa de a mulţumi pe toată lumea nu face decât să stârnească veşnică nemulţumire şi motive de contestare. Până când statul român nu rezolvă problema AGVPS, care este singura organizaţie non-guvernamentală din lume înfiinţată prin Hotărâre de Guvern, nu se va putea realiza organizarea pe baze naturale a pescarilor sportivi şi nici relaţii de colaborare normale între organizaţiile acestora şi administratorii resursei piscicole.
Cine şi ce câştigă din punerea în practică a acestui ordin: pescarii „obţin” taxe de acces multiplicate la scara întregii ţări plătite unor asociaţii lipsite de orice bază legală pentru a impune respectarea legislaţiei, dar care vor face totul pentru a culege obolul. Asociaţiile obţin dreptul de a taxa accesul la resursă fără obligaţii contractuale clar precizate şi asumate. Practic la orice nemulţumire a pescarilor vor da vina pe stat (administraţie) care nu le permite să facă mai mult. Organizarea naturală a pescarilor care, de câţiva ani se coagula printr-un proces anevoios şi lent se întoarce în timp cu zece ani la monopolul colhozului atotcuprinzător, iar AGVPS, care se află în plin proces de pierdere a influenţei şi fondurilor de vânătoare obţine o nesperată (şi sperăm provizorie) gură de oxigen pentru menţinerea structurii clientelare.
| < Anterior | Următor > |
|---|
