Victorie nu e doar când câştigi un concurs de pescuit. Victorie, pentru SuperPescar, e şi atunci când, la obişnuitele tale ieşiri, prinzi mai bine pentru că ai pescuit mai bine decât o făceai de obicei.
SUPERPESCAR TE AJUTĂ SĂ PESCUIEŞTI MAI BINE
Întâi, facem asta prin ce scriem. Apoi, facem asta prin concursul pe care îl lansăm în această lună. Un băţ pentru VICTORIE înseamnă şansa ta de a intra în proprietatea unei rubeziene cu care să îţi faci intrarea în deliciile unei tehnici extrem de eficiente, o tehnică despre care ai aflat multe de la noi de-a lungul anilor, dar pe care te-ai codit până acum, numai tu ştii de ce, să o încerci.
SUPERPESCAR INTRĂ ÎN CAMPANIE
Demarăm prin concursul nostru şi o campanie pentru rubezienele scurte. Înţelegem prin rubeziene scurte cele care au maximum 10 metri, hai 11.
DE CE E NEVOIE DE O ASEMENEA CAMPANIE?
Pentru că a venit vremea să măturăm prostiile care se vehiculează despre tehnica rubeziană. Prima este aceea că rubeziana este o vargă „de competiţie”. Fals. Rubeziana este o vargă cu care se poate prinde al naibii de bine peşte, oriunde, oricând, de către oricine. A doua, rubeziana este o vargă „scumpă” şi pretinde accesorii „scumpe”. Fals. O rubeziană bună de 10 m costă sub 150 de euro. Accesoriile costă sub 50 de euro. Cu mai puţin de 200 de euro, ajungi la preţul unei bologneze bune sau al unui match bun, cu tot cu mulinetă. A treia este că rubeziana presupune o tehnică complicată. Fals. Tehnica rubeziană este simplă. A patra, rubeziana e „grea”, rubeziana e „greu de ţinut în mână”. Fals. Rubezienele nu se ţin „în mână”, ci pe genunchi, sub cot, stând pe un scaun. În felul acesta ele devin uşoare. A cincea este că rubeziana e greu „de cărat, cu tot harnaşamentul” şi că pentru ea îţi trebuie maşină. Fals. Rubeziana intră perfect într-o husă ţinută pe spate, scaunul are picioare rabatabile şi se poate ţine pe umăr, iar rolele şi clipul intră uşor în husă sau în geanta de pescuit. Mai e nevoie de două role de nylon, de plumbi, de cârlige şi de ceva nadă pe care ţi-o poţi prepara acasă. Ce e greu de cărat în toată povestea aceasta?
DE CE COSTĂ ATÂT DE PUŢIN O RUBEZIANĂ DE MAXIMUM 10 M?
Pentru că nu i se cer performanţele uneia de 13 m. 13 m este lungimea maximă admisă în competiţii. La 13 m, dacă varga nu este construită performant, nu se poate pescui confortabil cu ea. Şi decât să pescuieşti neconfortabil, mai bine nu pescuieşti. Însă tehnologia performantă costă. Acesta este motivul pentru care o rubeziană bună de 13 m, cu ceva kit-uri de rezervă, nu poate costa sub 1.000 de euro. Însă la 10 m sau sub 10 m nu se pun asemenea probleme.
CE VREM DE LA VOI?
Întâi, să ştiţi ce vreţi. Dacă pescuitul staţionar este slăbiciunea voastră, atunci tehnica rubeziană nu vă poate fi străină. Apoi, ce mai vrem este să daţi de urgenţă răspunsuri la întrebările pe care vi le vom pune.
REGULAMENT
- Întrebările vor viza informaţii cuprinse în revistă în articolele de staţionar din SuperPescar, de la apariţie (adică din ianuarie 2010), în rubrica Şcoala Victoriei de pe site-ul SuperPescar, precum şi în capitolul destinat tehnicii rubeziene din cartea La Peşte – Tehnici moderne de pescuit staţionar, disponibilă prin comandă în magazinele de pescuit. Prin urmare, participanţii la concurs trebuie să se afle în posesia acestor 3 surse de informare, în absenţa cărora răspunsurile corecte pot fi date mai greu.
- Nu au dreptul de a participa la concurs: a. membrii redacţiei, rudele şi afinii acestora, b. pescarii care au deja în dotare o rubeziană (inclusiv, deci, aceia care au câştigat deja una în concursul nostru).
- Concursul începe din luna martie 2010.
- În acest scop, pe forumul nostru, www.superpescar.ro/forum , în secţiunea Pescuit Staţionar, la rubrica Tehnică, va fi creat topicul cu numele Un băţ pentru VICTORIE.
- Începând cu data de 1 martie, ora 8 dimineaţa, în orice moment este posibilă publicarea, în acest topic, a setului de întrebări pentru concursul lunii martie.
- Primul cititor care publică cele mai multe răspunsuri corecte va fi declarat câştigător.
- Dacă pe luna respectivă sunt în joc două, trei sau mai multe rubeziene, vor exista atâţi câştigători câte rubeziene sunt puse în concurs. Câştigători vor fi declaraţi cei care, în setul respectiv de întrebări, au răspuns corect primii la cele mai multe dintre ele.
- Pentru buna desfăşurare a concursului, opţiunea de modificare a textului după postarea răpunsului va fi eliminată. Motiv pentru care trebuie să fiţi atenţi la ce postaţi, pentru că nu veţi putea reveni asupra textului sub nicio formă.
- Unui concurent îi este permis un singur răspuns la setul de întrebări. Se interzic răspunsurile repetate. Al doilea răspuns al aceluiaşi concurent în cadrul concursului dintr-o anumită lună va fi considerat ca inexistent şi va fi şters de către moderatori. Desigur, participările repetate în concursuri pe luni diferite sunt permise (cu excepţia celor care au câştigat o rubeziană la un concurs precedent).
- Răspunsurile se postează însoţite de numele real al persoanei care le dă, precum şi de numele localităţii de domiciliu. Prin MP (mesaj privat în cadrul Forumului), câştigătorului i se vor cere numărul de telefon şi adresa, pentru remiterea premiului. Răspunsurile neînsoţite de numele real al emitentului lor şi de numele localităţii de domiciliu nu vor fi luate în considerare.
- Câştigătorii se obligă să trimită la redacţie, prin e-mail, în cel mai scurt timp posibil, un set de cel puţin 5 fotografii făcute de aproape, care să îi înfăţişeze cu rubeziana în mână, cu marca acesteia îndreptată vizibil şi clar către aparatul de fotografiat. Una dintre poze este destinată publicării în SuperPescar, precum şi în site-ul revistei noastre şi, după caz, în site-ul firmei care a oferit câştigătorului rubeziana respectivă.
| < Anterior | Următor > |
|---|













