Dacă până acum am vorbit despre săgeţi de argint precum avatul şi cleanul, acum o să facem o incursiune în lumea bibanului, acest cavaler vărgat, un răpitor cu o dezvoltare extraordinară. Bibanul, pe numele latinesc Perca fluviatilis, este un peşte cu o chromatică galben-argintie-verzuie, cu dungi vertical inchise la culoare şi cu înotătoarele ventrale roşii. Deasemenea este bine de ştiut că cele două înotătoare dorsale sunt armate cu ţepi. Mărimea medie este 100-200 de grame, dar se ştiu şi exemplare capturate de 4-4,75 kilograme. Acest frumos răpitor este foarte apreciat pentru carnea lui albă, fără oase, cel mai apreciat fiind în Finlanda, unde este considerat peştele naţional. Ca durată de viaţă poate ajunge şi la 22 de ani.
Doar pescuit
Dar haideţi să trecem la ce ne interesează pe noi pescarii mai mult: cum îl putem prinde, unde se ascunde şi care sunt cele mai uzuale monturi şi stiluri care să ne ajute la capturarea lui.
Ca în tot ce este bine făcut, începem şi noi cu începutul şi anume unde îi place vărgatului să se ascundă. Bibanul trăieşte în bancuri primii ani de viaţă, iar la maturitate începe să devină solitar. Îi mai place să stea lângă orice obstacol de unde ar putea porni sau crea o ambuscadă pentru peştişorii care sunt în trecere prin zona lui de hrănire. Brădişul este unul dintre locurile lui preferate, dar nu se dă în lături de la niciun obstacol natural, precum dâmburile şi denivelările de pe substratul apei, sau artificial, precum gunoaiele aruncate de oameni în apă. Pragurile, buturugile, pietrele şi rădăcinile de ştepi sunt, de asemenea, printre locurile lui preferate de pândă. Îi place să pândească oriunde este zona de trecere a peştişorilor-pradă precum obleţii, roşioarele, fircile sau babuştile.
Pentru a avea cât mai mult succes în prinderea lui trebuie să îi cunoaştem modul de viaţă şi să încercăm pe cât posibil să ne punem în „pielea lui”, astfel vom înţelege mai bine unde ne-ar plăcea să stăm şi ce am face în diverse locuri şi ocazii. 
Râma este fudulie, năluca - temelie
Bibanul, fiind un răpitor vorace, se hrăneşte cu mai tot ce este viu în mediul acvatic începând de la larve de chironomide, daphnia, gamarus, guvizi de apă dulce, obleţi, roşioare, beldiţă, fircă, mormoloci şi broscuţe. Alte „delicatese” consumate de acest cavaler cu armură verzuie sunt cele primite de la pescari - felurite râme, viermuşi şi bineînţeles „plastice”, „silicoane” şi „table”. Ca să dezvoltăm un pic ideea de plastice, silicoane şi table, în speranţa că nu ne vom duce prea departe cu gândul, o să fac o mică descriere a fiecărui tip. Când m-am referit la “plastic”, m-am gândit la extraordinara gamă de micro-voblere oferită de multiplele firme producătoare de articole de pescuit. În schimb „silicoanele”, după cum o să vedem, nu sunt întotdeauna cele la care ne gândim noi bărbaţii, ci banalele gume numite generic de mai toţi pescarii „twistere”. Acestea se găsesc într-o gamă incredibil de vastă după formă, gust, mărime şi culoare. În încheierea discuţiei, ne referim la „table”, iar acestea nu sunt altceva decât mici năluci, fie linguriţe rotative, fie cicade, sau fel de fel de invenţii care mai de care mai năstruşnice. Ca idee generală este recomandată momeala între unul şi cinci centimetri, indiferent că este vorba de momeala naturală „peştişor” sau artificială „nălucă”. 
Momeli naturale şi monturi
Dacă tot am amintit mai devreme o sumedenie de momeli naturale aflate în lista de bucate a acestui răpitor, acum să vedem şi cum le putem folosi. Montura de undiţă pentru gamarus, viermi, râme, chironomide este ca şi cea de caras clasică cu o plută destul de fină având în vedere că pescuim în majoritatea ocaziilor pe lac. Cârligul nu trebuie să fie neapărat mic, bibanul are o gură mare şi o poftă pe măsură. Deci un cârlig numărul 6-12, un fir de 0,12-0,18 mm maxim, pluta în funcţie de adâncimea şi distanţa unde vrem să pescuim cam între 0,4 şi 2 grame. În sezonul rece bibanul se poate pescui cu o lansetă de 3-5 metri, cu mulinetă cu fir de 0,12 mm, plută de 2 grame prinsă în două puncte şi, în loc de cârlig şi plumb, punem o marmuşcă sau o dandinetă mică să echilibreze pluta. În cârligul marmuştei sau a dandinetei punem fie viermuşi, fie larve de chironomide - „libelule”, fie o minciunică sub forma a două fire de sfoară de mohair roşu.
Acum să vedem cum se foloseşte această... găselniţă. Lansăm şi recuperăm cât putem de încet dârdâind vârful lansetei uşor lateral încât pluta să facă o mişcare de sus în jos cam de 2-4 centimetri. Muşcătura bibanului o să fie violentă şi o să scufunde pluta. Apa la care pescuim cu această montură trebuie să fie fixată astfel încât dandineta să lucreze la 40-80 centimetri de substrat. Acest stil este printre cele mai prinzătoare în perioada de dinainte de îngheţ. La copca pentru biban vom folosi aceleaşi dandinete sau mormăşti, dar de această dată nu mai lansăm, ci pescuim pe verticală începând de la fundul apei până spre 60-80 de centimetri. Ridicăm şi coborâm montura, având grijă să privim pluta care funcţionează ca o cumpănă, deoarece de această dată o vom prinde doar la un capăt. 
Cutia Pandorei
Acum, că am trecut în viteză prin monturile de „naturale“, să dăm o geană şi în cutia cu „maimuţe” - cum obişnuiesc să spună pescarii de răpitori. Toţi avem acum o lansetă şi o mulinetă şi ca să pescuim la biban nu trebuie decât să gândim puţin. După cum am spus mai sus, trebuie să folosim năluci de mici dimensiuni. Ce înseamnă asta? Că trebuie să avem o lansetă cât mai fină, de preferinţă una care să arunce de la 2 la 8 grame. O mulinetă mică care să echilibreze lanseta cu un fir subţire, de 0,12-0,16 mm, deoarece vom avea nevoie când o să trebuiască să lansăm năluci atât de uşoare. Printre cele mai folosite năluci artificiale sunt „silicoanele”. Preferatele sunt cele de mici dimensiuni, grub (viermişor) sau shad (peştişor). O mişcare la biban cu jigul echipat cu grub sau shad ar fi aceasta: lansăm şi lăsăm ca năluca să atingă substratul, după care recuperăm destul de lent cu tremurat din vârf de mică intensitate, mai mult ca un… murmur. Stopăm până ajunge iar pe substrat, după care tragem liniar mulinând încet, iar la 2-3 ture de manivelă repetăm figura cu tremuratul, după care lăsăm să cadă iar jigul pe substrat. Cele mai multe muşcături le avem fie când loveşte jigul substratul, fie când tragem liniar. La voblere este recomandat, acolo unde locul ne permite să pescuim cât mai aproape de fund, să folosim voblere sinking (scufundătoare) pe care le tragem liniar la viteză cât mai mică 3-5 manivele, după care scuturăm de 2-3 ori vârful cam 20 de centimetri de fiecare dată, după care lăsăm iar voblerul să se scufunde până pe substrat dacă acesta este curat şi nu ia plante sau alte “mizerii” pe ancoră. Acolo unde există o structură bine reprezentată trebuie să apreciem când ne apropiem de substrat pentru a porni înainte ca acesta să atingă resturile aflate pe substrat.
Dacă e biban, e marţi
La „table” se poate trage linie în felul următor. Lansăm rotativa sau oscilanta de mici dimensiuni şi aşteptăm ca aceasta să atingă substratul, după care îi dăm un zvâc pentru a putea porni. La biban de obicei se recuperează liniar, având grijă pe cât posibil ca rotativa să evolueze cât mai aproape de substrat. Tot în categoria tablelor mai este o găselniţă relativ recentă şi anume cicada. Ce este cicada? Este o tablă vibratilă sub forma unui peştişor stilizat, lestată în partea inferioară, iar pe spate are 2-3 găuri de unde, în funcţie de unde legăm năluca, aceasta vibrează mai tare sau mai discret. Cicada este armată cu ancoră sau cârlig dublu. Stilul de pescuit la cicadă este destul de simplu şi aici intervine şi imaginaţia pescarului. Ca bază, putem da cu ea în felul următor: lansăm, aşteptăm să coboare, se slăbeşte firul semn că a atins substratul după care o tragem liniar cât mai aproape de fundul apei. La al doilea stil lansăm, aşteptăm să ajungă pe substrat, după care ridicăm vârful lansetei 60-80 de centimetri simţind năluca cum vibrează, după care o lăsăm iar să cadă controlat pe substrat şi repetăm mişcarea până la mal. Acestea fiind spuse, consider că am trecut în viteză prin stilul de viaţă al bibanului şi tot ce ne mai rămâne este să punem în aplicare micile idei dezvăluite aici. Şi nu uitaţi! O zi fără pescuit este o zi pierdută.
| Următor > |
|---|
