La răpitor partida începe încă de cu o seară înainte, când trebuie să urmărim cu interes buletinul meteo. Răpitorilor le plac zilele lipsite de soare, cu nori cât mai negri. Ştiuca iubeşte ploaia şi dacă se anunţă o zi înnorată, cu burniţă, înseamnă că este o zi perfectă pentru a planifica o ieşire la un lingurit.
Înainte să plecăm la pescuit, e musai să verificăm trusa din care nu trebuia să lipsească pila diamantată cu care reîmprospătăm vârfurile ancorei de câte ori este nevoie, o pensă, un căscător, strune cât mai subţiri pe care trebuie să le verificăm să nu fie compromise în alte partide de pescuit. De asemenea, din trusa noastră nu trebuie să lipsească agrafele cu vârtej, prosopul şi nelipsitele pansamente adezive tip Urgo, care ne salvează în cazul în care facem cunoştinţă cu ancorele sau dinţii ştiucii.
Unde?
Odată ajunşi pe baltă, trebuie să vedem din ce parte bate vântul. Poziţionarea este foarte importantă. În experienţa mea de 30 de ani de lingurit, am învăţat câteva lucruri, mărunte la prima vedere, dar care îţi pot salva ziua. După cum spuneam mai sus, unul ar fi orientarea şi poziţionarea pe lac. Eu caut de obicei ştiuca în locurile cu adăpost deci cum s-ar spune „sub vânt”. De ce ar alege un pescar un aşa loc? Deoarece peştişorii nu agreează valurile şi curenţii puternici care fac ca apa să fie tulbure şi atunci caută locuri cu adăpost la marginea stufului, a brădişului sau în malurile de unde bate vântul. Automat, acolo unde există peşte pradă, există şi răpitor. Un alt avantaj al vântului din spate ar fi acela că putem lansa mult mai departe ajutaţi de vânt. Lansăm mai cu boltă şi restul îl face vântul.
De cum am găsit locul, trecem la sondarea lui. Lansăm cu o lingură de greutate medie (7–11 grame) şi din momentul în care aceasta atinge suprafaţa apei, începem să numărăm cu un secundar până când aceasta atinge substratul. De ce să facem acest lucru? Simplu. Numărând căderea nălucii, obţinem două avantaje. Unu - aflăm aproximativ adâncimea apei transformând secundele în metri în funcţie de greutatea lingurei. Doi - la următoarea lansare, de exemplu, dacă am avut o adâncime de 8 secunde, la 7 începem să maniem năluca pentru ca aceasta să evolueze într-o plajă de 60–80 de centimetri de substrat. Făcând acest lucru evităm ca la atingerea linguriţei pe fundul apei să ia pe ancoră mizerie şi astfel evoluţia să fie compromisă.
Lacul şi pişcotul
Din acest moment ochiul pescarului este cel care preia conducerea. Trebuie să vedem claritatea apei, ce specii de peşti pradă sunt în zonă. În funcţie de aceste cunoştinţe, alegem forma şi greutatea linguriţei. Dacă în baltă sunt obleţi, atunci mai mult ca sigur că se pretează o lingură gen frunză de salcie. Dacă sunt cărăşei şi plăticuţe, atunci optăm pentru o lingură tip pară sau ţac. Dacă apa are roşioară şi babuşcă, este indicată o lingură tip pişcot. Şi aşa mai departe, până ne hotărâm asupra formei.
Greutatea o alegem în funcţie de cât de mult vrem să „plonjeze” şi cât de departe vrem să lansăm. Eu folosesc de exemplu într-o apă de 1–2 metri o lingură de 5–7 grame, căutând ca aceasta să fie cu o portanţă cât mai mare. La o apă de 2–5 metri, optăm pentru o lingură care să poată ţine adâncimea, deci 11–16 grame.
Toate greutăţile, culorile şi manierele diferă de la un lac la altul. Pescarul este singurul care poate decide ce este cel mai bine pentru el în acele momente.
Rugina nu prinde
Culoarea este foarte importantă. Acum găsim în comerţ o paletă de culori diversificată, începând de la galben, argintat lucios sau mat, cromate, cuprate, combinaţii între cupru şi argint, între alamă şi cupru etc. Mai nou, găsim năluci cu hologramă şi culori tratate la cuptor anti-coroziune. De ce am pomenit de anti-coroziune? Datorită faptului că ştiuca trăieşte îndeosebi în lacuri sălbatice cu mult stuf, brădiş, nuferi şi ştepi. Toate acestea nu fac altceva decât să se transforme în depuneri care încep să putrezească degajând sulf. Dacă pescuiţi cu o lingură argintată netratată, o să vedeţi că după câteva lanseuri, aceasta îşi schimbă culoarea oxidândi-se în urma contactului cu sulful din apă. Mai nou, linguriţele sunt lăcuite sau tratate pentru a întârzia efectul de oxidare.
După ce am terminat cu poziţionarea, sondarea, alegerea greutăţii, culoare şi formă, trecem la pescuitul propriu-zis.
În căutarea cotoroanţei
Este indicat să pescuim în „evantai” începând din lateral-stânga spre în faţă şi terminând cu lateral-dreapta. Pe fiecare direcţie dăm la un interval de un metru–doi, minim două lanseuri, astfel încât acest semicerc „bătut” de noi ne va lua cam o oră. După ce am terminat de tatonat primul evantai ne deplasăm lateral circa 60 de metri astfel încât lansând înapoi spre direcţia de unde am venit semicercurile să se întretaie vreo câţiva metri. Vă garantez că dacă este o ştiucă acolo, cu siguranţă aceasta se va afla într-un sfârşit în lanseta dumneavoastră.
Mi-aş permite să vă ofer un sfat şi în legătură cu stilul de mâniat lingura. Sunt pescari care pescuiesc robotic lansând şi mulinând fără să gândească mişcarea. Este adevărat că şi aceştia au zile de genul zicalei „La barza chioară-i face dumnezeu cuib”, dar asta nu poate să devină o regulă. Aşadar pentru mai multe şanse, trebuie să gândim un pic mai mult. Să căutăm să intrăm în pielea ştiucii şi să ne gândim cum am sta la pândă, cum am ataca un peşte rănit sau neatent.
Manivela şi secunda
Deci! După ce am lansat şi numărat, începem jocul nălucii mulinând liniar 5–7 manivele, facem un joc din vârful lansetei, ridicând băţul şi mulinând mai rapid, ca un peştişor care vrea să scape de urmăritorul din adâncuri. Facem acest lucru timp de 2–3 manivele, după care lăsăm lingura să „cadă” aproape liberă spre substrat, aproximativ 2–3 secunde, urmărind firul cu atenţie, să putem înţepa în eventualitatea în care în acele secunde survine un atac. După planarea de 2–3 secunde a oscilantei reluăm mişcarea nălucii cu o zvâcnitură scurtă din vârful băţului, revenit deja la luciul apei. Continuăm manierea de recuperare la limita atingerii substratului preţ de 5–7 manivele, după care repetăm mişcarea cu ridicatul vârfului şi scuturăm scurt din vârf. Repetăm această mişcare până oscilanta ajunge la mal sau la barcă. Aceasta este una din mişcările mele „câştigătoare”, acum că o ştiţi şi dumneavoastră nu îmi mai rămâne decât să vă urez: Fir întins!”
| < Anterior |
|---|
