Sincer să fiu, acum, când scriu aceste rânduri, la 3 săptămâni de la Mondiale, cred că până la urmă n-a fost rău că apele pistei sârbeşti de la Golubac/Golubaţ erau pline de guvizi. Ce luasem iniţial drept maximă belea avea totuşi un avantaj: era peşte. Fără guvizi nu s-ar fi prins nimic. Aşa că, finalmente, beleaua nu a fost maximă, ci doar belea, pur şi simplu. În drum spre Golubac ştiam deja că e posibilă o supriză proastă, dar îmi mai făceam încă iluzii. Un Mondial cu guvizi nu-şi poate dori nimeni. Nici concurenţi, nici organizatori, nici jurnalişti. De organizatori nu sunt, totuşi, foarte sigur. Mondialele ar fi trebuit să se desfăşoare într-o altă locaţie, care avea nu doar apă, ci şi peşte. La întrebările unde? şi de ce? veţi găsi răspuns în numărul din iulie al revistei.
Jan van Schendel, venit cu o echipă de club olandeză, mi-a spus că, din punctul său de vedere, lucrurile sunt ok. Sectoarele sunt relativ egale, e acelaşi peşte peste tot, iar acestea sunt lucruri extrem de importante pentru concurenţi. Eu i-am spus că, din punct de vedere mediatic, această ediţie de Mondiale este o catastrofă. Ce naiba poţi arăta cititorilor tăi? Cum se pot prinde 5-7 kg de guvizi în 4 ore? Dar pe cine interesează guvizii? Şi, în final, pe cine interesează articolul tău dacă tu te apuci să scrii despre guvizi? Van Schendel a fost de acord că, pentru un neconcurent, lucrurile pot părea plicticoase.
Cu Gilles Codin, aflat aici cu o echipă franceză Sensas, am discutat aceleaşi lucruri. Concluzie identică: avem un Mondial pentru competitori şi unul pentru public. Primul e ok. Al doilea e un superbulşit. Gilles s-a exprimat mai elegant, evident. Apoi am discutat şi despre peşte, cum ar fi novacul pe care l-a prins în premieră în viaţa sa de pescar în România, la Doripesco, acum 3 ani, la rubeziană, asistat de Benzar, la o metodă Benzar: cu nor de nadă şi filtru de ţigară pe cârlig. Cu ocazia aceea am publicat şi un reportaj, în SuperPescar pe stil vechi (AvP, he he he).
Captura lui Alan Scotthorne în manşa I. Vreo 800 g. Locul 10 în sector. Cu 1 kg îl egala pe Tibi Rancu (locul 6). Cu 1,700 kg, câştiga sectorul. Aşa au stat lucrurile în sectorul C.
Scotthorne, la nădirea de start în manşa I. Un munte de talent pe o pistă infectă. Oricum, englezii de la Barnsley Blacks s-au descurcat admirabil. Au terminat pe locul 3 al podiumului. Anglia este altă lume în pescuit.
Sârbii au fost favoriţi. Normal. E vorba despre cei din clubul Cigra Krusevac, campioni şi vicecampioni mondiali. Acum au terminat iar vicecampioni, după o echipă de club maghiară. În imagine, asul sârb Goran Radovici. El este autorul celor 1,700 kg despre care vorbeam mai sus.
Încă un as sârb: Goran Babici. A câştigat sectorul A în manşa a II-a, cu vreo 6 kg de guvizi. La limita regulamentului. Cât de la limită? Vă spun în iulie, în revistă. Ca să nu fierbeţi prea tare până atunci, aruncaţi o privire critică pe montura din imagine.
Babici a avut cea mai mare galerie din concurs. Aici, la cântărirea de după manşa a II-a.
Sectorul C, dacă tot vorbirăm despre el. În fundal, sectoarele D şi E.
Tibi Rancu aşteaptă semnalul nădirii de start în manşa I. Şi aşteaptă şi manşa a II-a, în B, pe care o va termina admirabil: primul.
Constantin Mateescu (în prim-plan), a făcut cel mai bun rezultat românesc al manşei I: locul 4, în sectorul B.
Tudor Octavian, în manşa I.
Attila Orosz, în manşa a II-a.
Apropo de manşa a II-a, în primele ore ale acesteia Dunărea, la cei 6-7 km lăţime pe care îi are aici, şi-a arătat puţin colţii. Doar puţin, cu valuri de 30 cm. În miercurea săptămânii de antrenament apa valurilor urca pe dig. Acesta este riscul major al unui asemenea tip de pistă. Vântul poate porni oricând, ridicând valuri mari şi făcând pescuitul la plută un calvar. Am scăpat, din fericire, în cele două zile de campionat.
Eugen Bâltac locuieşte în Turnu-Severin şi este primul manager al unei echipe româneşti care se prezintă la un Mondial. Campion naţional, dar nu la guvizi. Bucuros, în imagine, să tragă de urechi peştele dracului, chit că nu guvidele este de vină că alţii au decis că această locaţie este grozavă pentru un Mondial. Un Mondial plicticos, un Mondial naşpa, un Mondial cu guvizi.
Zsolt Benzar, în manşa a II-a. Prilej ca să vorbim puţin despre EnergoTeam. După caraşii şi obleţii de la Mondialele din Croaţia, unde a terminat pe locul 8, după scardolele de până la 1 kg de la Mondialele din Bosnia, unde a terminat pe locul 9, EnergoTeam nu avut de ales şi a schimbat placa pe guvide, adaptându-se perfect condiţiilor de la aceste Mondiale şi terminând concursul pe poziţia a 6-a, în compania a 25 de echipe de club din Europa, campioane naţionale ale ţărilor din care proveneau. FE-LI-CI-TĂRI!
Cu excepţia lui Zsolt Szilagy (în prim plan în ultima foto), toţi pescarii din EnergoTeam se găsesc în Top 15 SuperPescar – Divizia deceniului - http://www.superpescar.ro/pescuit-stationar/431-top-15-la-superpescar-divizia-deceniului Când am publicat în revistă acest Top, l-am trecut pe orădeanul Zsolt Szilagy printre cei despre care cred că vor ocupa Top 15 al prezentului deceniu, dacă o ţine cum a început. Mai e de observat că oricât de valoroşi ar fi componenţii unei echipe, ei nu pot performa la nivel internaţional fără ajutor. Anul acesta, Radu Prisăcariu, în imagine (în stânga lui Tudor Octavian) ...
... şi Laszlo Dalnoki (în dreapta lui Tibi Rancu) au pus osul, alături de Eugen Bâltac şi de câţiva oameni de bază din EnergoTeam Serbia şi Energofish Ungaria, la buna prestaţie a echipei la această ediţie. Vă invit, deci, în numărul din iulie al revistei, să aflaţi şi alte lucruri interesante despre Mondialele cluburilor din 2011.
Dacă te uiţi la prima poză şi la ultima, ai zice că înspre Golubac se duc puţini şi dinspre Golubac se întorc mulţi. Ceea ce a fost perfect adevărat în acea duminică de 5 iunie 2011, când am luat drumul întoarcerii, fericiţi că suntem între primele 6 cluburi din Europa, că nu ne-am scufundat, că n-am făcut insolaţie şi că nu ne-au halit guvizii.
Mulţumim Energofish pentru suportul amabil oferit în această deplasare.
| < Anterior | Următor > |
|---|
