Să reuşeşti să pescuieşti 2.5 kg babuşcă într-un loc în care zeci de pescari prind numai bibănei, a făcut tot deliciul partidei şi consider că am avut o mare realizare.
07.02.09 Anno Domini. După două săptămâni de chinuri şi aşteptări, în care frigul şi ploaia nu voiau să cedeze nici măcar 5 minute în favoarea cerului senin şi a soarelui, minunea părea că se va înfăptui. Erau anunţate 15 Gr. C, cer senin şi soare. Premeditasem ieşirea aceasta la pescuit împreună cu bunul meu prieten Claudiu, pe care l-am întâlnit astă vară la gura de vărsare a braţului Sf. Gheorghe, alergând avaţii cu rotativa. De atunci ne tot chinuim să ieşim împreună la o partida de pescuit staţionar, amândoi fiind loviţi de boala acestui stil de pescuit. Zile în şir am vorbit la telefon, am căutat locuri, am făcut strategii, am vorbit despre echipamentul care ar fi cel mai potrivit în aceasta perioadă şi am căzut amândoi de acord că cel mai potrivit loc ar fi canalul Dorobanţu. Ei bine, locul ăsta a fost ales după următoarele considerente: nu îngheţase toată iarna, în capătul canalului este călugărul prin care balta mare Mânăstirea se vărsă spre Dunăre şi apa este în mişcare, speciile de peşti care se pot prinde cu preponderenţă în această perioadă fiind şi ele prezente într-un număr destul de mare şi aici mă refer la: oblete, babuşcă, roşioară şi biban. Am stabilit aşadar locul, peştii ţintă, echipamentul şi accesoriile adecvate, nada pe care o vom folosi, momeala şi evident ora la care să ne întâlnim. După o noapte odihnitoare în care nu am închis un ochi, căci atunci când trebuie sa plec la pescuit sunt mai rău ca un preşcolar care ştie că a doua zi va pleca în excursie, m-am apucat să număr minutele care treceau până la ora stabilită. După un timp inevitabil apare plictiseala, aşa că mă hotărăsc să fac ceva util. Mă apuc să fac inventarul lucrurilor pe care va trebui să le iau cu mine, pentru a nu uita nimic acasă, aşa că încep verificarea: undiţă, accesorii, nadă, găleata pentru pregătirea nadei, juvelnic, minciog, scăunel, cutii pentru momeală, aparat foto pentru a imortaliza momentele, 3 batoane cu cereale (pentru ca sunt cât un munte), o sticlă cu ceai verde, hârtie igienică. Acum probabil o să vă întrebaţi de ce este aşa importantă hârtia igienică, de trebuia inclusă pe lista de priorităţi. Am să vă răspund sincer: am rămas în pană de imaginaţie şi implicit de motive pe care să i le servesc mamei mele atunci când mă întrebă: „Cum doamne iartă-mă de câte ori te duci la pescuit te întorci fără căptuşeala hainelor?”. Şi uite aşa a urcat hârtia igienică în topul listei cu obiecte prioritare.
Timpul a trecut chinuitor de greu, cam invers proporţional cu cel petrecut pe malul apei, dar un telefon îmi dă de ştire să cobor cu bagajele că mergem la pescuit. Am încărcat tot ce aveam şi am pornit să cumpărăm momeala: libelule, viermi, râme. După ce am bifat şi etapa aceasta am luat calea locului de pescuit, plini de entuziasm, de vise, de strategii. Nimic nu ne putea împiedica acum să ajungem la destinaţie, nici măcar ceaţa densă.
După 40 km parcurşi se iveşte din bezna nopţii bastonul reflectorizant al domnului poliţist care ne face semn să tragem pe dreapta. Era un filtru care verifica maşinile în căutarea mitralierelor furate de la Ciorogârla. Aşadar ne supunem organului, tragem frumuşel pe dreapta şi aşteptăm să fim abordaţi. Claudiu se uită la mine şi spune: ”Bă daca vede asta pungile alea doua cu praf maro din portbagaj ne facem de o încadrare intre 3 şi 5 ani”. Eu sunt optimist din fire aşa că m-am gândit să îl încurajez puţin spunându-i: ”Las’ mă că daca e cum zici tu, acolo unde te trimit ăştia o să întâlneşti o grămadă de bărbaţi care dau la copcă!”. O eschivă scurtă şi perfect coordonată mă salvează de la palma care îmi urmarea ceafa. Ajunge şi domnul poliţist la maşină, cere actele, ne întreabă unde mergem la ora asta aşa matinală, îi arătăm undiţele şi îi zicem că noi suntem pescari nu vânători, se convinge şi ne lasă să ne vedem de drum. Din cauza ceţei exagerat de densă şi implicit a vizibilităţii reduse ratăm drumul spre destinaţie, dar hotărâm de comun acord să nu ne întoarcem ci să mergem mai departe pe un alt drum care ne va ocoli cam 15 km, având în vedere că afară era încă beznă nu era nici un motiv de grabă. Aşa că am dat bice mai departe cailor putere.
Exact când se îngână ziua cu noaptea ajungem şi noi la canalul Dorobanțu, ne dăm jos din maşină să analizăm cum stă treaba, să căutăm un loc propice şi de abia după aceea să ne descărcăm bagajul. Ajungem la marginea apei şi observ că apa este crescută mult peste ceea ce ştiam eu din anii anteriori, dar nu e ăsta un motiv de disperare, ne vom descurca. Suntem băieţi deştepţi. Nu durează mult şi găsim şi locul care ni se pare cel mai potrivit de abordat, un loc cu apa adâncă aflat chiar la marginea curentului pentru că acolo îi place babuştei să stea, fluxul apei asigurându-i hrana atât de necesară. Ca bonus era şi un loc propice pentru oblete, Claudiu promiţându-mi că îmi va da o lecţie de pescuit viteză la oblete folosind o nadă minune care a dat rezultate remarcabile. Ne întoarcem la maşină, dăm jos bagajul şi colegu’ pescar descoperă cu stupoare că nada lui minune, Milo Arborella, zăcea pe undeva prin apartament. L-am calmat promiţându-i că mă voi lăsa umilit cu alte ocazii şi că ziua nu e pierdută, fiind asigurată de 2 pungi de Benzar Ice Mix, aşa că să pună mâna pe ce are de cărat şi să mergem la locul ales. Odată ajuns, primul lucru pe care îl fac de fiecare dată înainte să încep sa pescuiesc este pregătirea nadei, asta pentru a lăsa timp produselor de panificaţie din compoziţie să absoarbă apa şi să fie la potenţial maxim. Pun o pungă de nadă, perfectă pentru sezonul rece, având în compoziţie făină de peste şi aroma de libelule, adaug un pumn de viermi, fac manichiura şi la vo’ 20 de râme, adaug apă şi încep să amestec.
Cât timp pregăteam eu prăjiturica, Claudiu mă întreabă de regimul de pescuit al canalului şi încep să îi furnizez informaţiile cerute: că din cate ştiu eu de anul trecut se pescuieşte având permis de pescuit şi viză de acces la apele de frontieră, de asemenea am mai citit în revistă cum că ar fi concesionat anul ăsta, aşa că se prea poate să plătim taxa. Puţin speriat îmi spune: ”Pai nu avem permise de pescuit pentru că nu se eliberează încă, viza de acces la apele de frontiera nu o avem ... ce dracu facem?”. L-am liniştit puţin şi i-am explicat cum stă treaba: „Păi cum ziceai şi tu, permise nu se eliberează că nu există legislaţie în acest sens deocamdată şi viza pentru accesul la apele de frontieră nu are cine să o pună deoarece se schimbă grila de taxare şi este sistată avizarea până la intrarea în vigoare a noii grile. Ar fi absurd să îţi ceară cineva nişte documente pe care nu le poţi prezenta din motive independente de voinţa ta şi în plus avem permisele şi vizele de anul trecut la noi, le putem demonstra că suntem de bună credinţă şi or să ne înţeleagă. Dar de când vin eu la pescuit aici nu am văzut în viaţa mea pe cineva care să mă întrebe de sănătate aşa că stai liniştit.”
Nu au trecut 5 minute de când am purtat conversaţia şi liniştea dimineţii este tulburată de fatidica frază: ”Bună ziua, suntem de la poliţia de Frontieră. Actele la control!” Pe faţa lui Claudiu s-a putut observa tot spectrul de culori şi cum s-a oprit la roşu. Din toată inima am sperat că este roşul de emoţie dar aveam să aflu puţin mai târziu că era roşu de furie. Ne conformăm ordinului primit de la organ, arătăm permisele de anul trecut vizate, acesta verifică, constată că pentru anul în curs nu există nici o viză şi ne invită să ne scrie un „poem”. Ajunşi la maşină cu buletinele în mână încep să îi explic de ce sunt în situaţia aceasta şi că nu este vina mea: ”Domnu’ poliţist, încercaţi să înţelegeţi, nu am cum să vă prezint un permis de pescuit pentru anul în curs deoarece tipărirea lor este momentan sistată, viza pentru accesul în zona de frontieră din câte am înţeles este şi ea blocată până la intrarea în vigoare a noii grile de taxare. Aceasta fiind situaţia mi se pare logic să pot pescui având în regula actele de anul trecut. Este o dovadă că respect legea şi mă conformez, sunt un cetăţean de buna-credinţă.” Degeaba am încercat să îi explic cum stau lucrurile, dându-i exemplu de legi abrogate, articole modificate, date şi termene. Privirea organului trăda faptul că este fericitul posesor al unui patinoar de muşte şi nu a ezitat sa îmi confirme lucrul asta. După ce cu greu a îndurat pledoaria mea s-a decis să şi vorbească: ”Bă, nu mă interesează pe mine de lucrurile astea, eu v-am găsit aici fără să aveţi vizele pe anu’ asta aşa că vă sancţionez.” În prostia mea şi speranţa că totuşi va înţelege încerc iarăşi să îi enumăr motivele pentru care ne aflăm, cum spune el, în ilegalitate. Nici nu încep bine şi un distins coleg al dânsului ne dă argumentul suprem care mă face să îmi înghit vorbele: ”Auzi mă, suntem de 13 ore în patrulă, trebuie să mă justific şi eu cu ceva în faţa lu’ şefu’ să nu creadă că am frecat duda degeaba. Eu vă amendez şi vă duceţi voi şi faceţi contestaţie să o anulaţi. Trebuie să mă înţelegeţi şi pe mine !” Trebuie să mărturisesc că m-au înduioşat profund cele spuse de organ şi cum sunt genul de om care îşi ajută semenii la ananghie m-am conformat.
După 45 de minute, pentru că atât le-a luat să scrie un proces verbal de 2 propoziţii, mă întreabă dacă vreau să semnez procesul. Îl pun să citească ce a scris la motivaţie ca să ştiu pe ce semnez .”A fost găsit în zona de frontieră, practicând activităţi sportive fără înştiinţarea prealabilă a inspectorului de zonă.” O singură obiecţie am avut la cele scrise şi am făcut-o cunoscută: ”Vă rog să scrieţi la - activităţi sportive - că eu pescuiam, că doar nu m-aţi găsit că mă dau cu bobul pe apă după care voi semna şi procesul verbal”. A făcut modificarea cerută de mine cu o oarecare greutate căci nu mai avea loc să scrie şi era greu să facă o paranteză, dar a ţinut să îmi precizeze că nu aveam cum să mă dau cu bobul pe apă deoarece ambarcaţiunile cu motor în zona respectivă sunt interzise şi deja era vorba de dosar penal. Mi-am muşcat limba în 4 locuri diferite evitând astfel o criza isterică de râs. Am semnat procesele, atât eu cât şi Claudiu, după care ni s-a comunicat că acum suntem în legalitate şi putem rămâne să pescuim.
Cu „taxa” plătită ne întoarcem la locul de pescuit, timp în care nada a avut suficient timp să dospească. Inevitabil apar şi discuţiile şi primul pas îl face Claudiu: „Auzi mă, ziceai că o sa fie bine, că nu te-a controlat nimeni până acum şi că or sa înţeleagă. Uite că acum m-ai scos dator şi cu 100 lei.” În aceeaşi notă de optimism şi nevrând să stric buna dispoziţie i-am replicat: „Las’ mă, fii fericit că acum în vreme de criza ajutăm şi noi la bugetul statului. Un sacrificiu mic pentru o cauză nobilă!” Aceeaşi prezenţă de spirit şi rapiditate în mişcare care m-a salvat de o palmă peste ceafă, reuşeşte minunea să îmi ferească posteriorul de un lat de picior bine plasat cu intenţia de a-mi da întâlnire cu luciul apei.
În sfârşit ne resemnăm, se lasă liniştea şi ne apucăm de activitatea pentru care am venit. Atenţia pentru detalii este pe primul loc aşa că fiecare pas este făcut cu maximă seriozitate: alegem un fir de 0.10, plută de 0.5 gr, vârtej nr.18, strună 0.08, cârlig nr. 22 el şi nr.18 eu. Sondăm apa pentru stabilirea cu exactitate a adâncimii şi verificarea substratului, căutând agăţaturi sau denivelări. Toată manevra este executată cu ajutorul unui plumb rotund de 5 gr. agăţat direct de cârlig. Echilibrez pluta astfel încât doar antena de semnalizare să fie deasupra apei, arunc 3 bulgări de nadă cam de mărimea unui ou, pun 2 libelule în cârlig şi ne apucăm de treaba. Am decis să facem un singur vad deoarece nu aveam suficientă nadă pentru nădirea grea şi pentru nădirea de apel.
Prima trăsătură - primul bibănel cât degetul prins de mine. Îl scot din cârlig şi îl eliberez dar nu înainte să îi urez ceva de dulce pentru că nu pentru el am bătut atâta amar de drum. Urmează apoi alţi câţiva bibănei care au avut parte de acelaşi tratament numai că urările de bine au crescut în intensitate şi s-au extins până la rudele de gradul V. Temerile mele începuseră să se adeverească, balta abunda în bibani şi ghiborţi hămesiţi care nu lăsau timp altor peşti să reacţioneze. Începusem să mă îndoiesc de decizia luată atunci când am introdus în nadă râme tocate şi viermi, dar am zis eu că răul fusese deja făcut. Claudiu însă a ţinut să mă contrazică prinzând prima babuşcă. O rază de speranţă s-a întrezărit. Imediat după asta îmi trage mie, înţep şi scot iarăşi un bibănel şi iar m-am posomorât. El degorjează babuşca, pune momeală în ac, aruncă şi scoate altă babuşcă, eu alt biban. Tensiunea în arterele mele deja devine critică şi tâmplele încep să îmi zvâcnească. Situaţia asta a durat o oră, timp în care am ajuns la apogeu: ”Frate, dacă o ţii tot aşa, tu babuşcă şi eu bibănei d’ăştia, vei fi fericitul câştigător al unui cataroi fix pe plută!”. În timp ce scotea alt peşte, găseşte de cuviinţă să dea curs avertismentului meu: „Dacă tu o să faci asta, îţi garantez că ai să observi în prim plan cum lucrează nada pe fundul apei şi ai să faci şi recensământul peştilor cu ocazia asta.” Pus în faţa unor argumente atât de puternice şi convingătoare, am zis că este mai înţelept să sufăr în tăcere.
Timpul trece, bulgăraşii de nadă pentru apel zboară spre vad la intervale regulate de 10-15 min. şi locul în care pescuim începe să se aglomereze de plute care ţintesc locul în care nădisem noi. Eram atât de concentraţi, încât nu observasem că între timp malul devenise neîncăpător de pescari. Am zis că nu are sens să ne certam cu oamenii pe balta, aşa că i-am lăsat să îşi facă de cap. Oricum nu ajungeau chiar în locul în care nădisem. În jurul orei 12 situaţia rămăsese neschimbată: eu prindeam cu drag şi spor bibănei, din când în când cîte o babuşcă rătăcită şi Claudiu făcea exact invers, la el bibăneii erau excepţia. Am tot stat şi am „creierit”care ar putea fi explicaţia, care este misterul şi într-un târziu am descoperit. Odată cu trecerea timpului, debitul apei care se scurgea din balta Mănăstirea a crescut, rezultând în schimbarea curenţilor de apă. Aşa am observat cum pluta mea se plimba încet dar sigur de la stânga la dreapta, adică exact spre locul de unde scotea partenerul meu babuşcă după babuşcă. S-a aprins beculeţul, s-a deschis sertarul şi a picat fisa .”AHA! Deci nu sunt eu blestemat să prind lighioane d’astea, din cauza schimbării sensului curenţilor de apă, toata nada de pe locul în care pescuiesc eu pleacă spre locul unde pescuieşti tu şi uite de ce prinzi tu babuşcă!”. Calm şi fără diferenţe de tonalitate, Claudiu îmi zice: ”Pai bine mă, deabia acum ai înţeles şi tu cum stau lucrurile?”. Cu o faţă lividă ii dau replica: „Adică tu ţi-ai dat seama şi m-ai lăsat sa îmi decimez neuronii cu bibanii aştia şi nu ai zis nimic? Bravo mă ! Halal tovărăşie!” Cu acelaşi calm mi-a explicat că motivul pentru care nu m-a atenţionat a fost un fel de răzbunare pentru toate cele petrecute anterior şi ca bonus îl distrau copios frustrarea şi reacţiile mele.
S-a încălzit bine afară, a căzut după noi primul strat de haine şi mi-a încolţit în minte ideea de a schimba locul de pescuit, actualul fiind supraaglomerat şi fără viitor în capturi satisfăcătoare, cel puţin pentru mine. În spatele nostru se afla o groapă care vara era doar o bucata de pământ pe care creşteau voioşi nişte ciulini. O dată cu umflarea apelor aceasta a fost inundată, furnizând o adâncime de cca. 1.2 m. Avea legătură directă şi permanentă cu restul canalului şi era ferită de acţiunea vântului care începuse să îşi facă simţită prezenţa. Ca un atu nu exista nici un curent de apă şi datorită temperaturii ridicate din miezul zilei, apa aici se încălzea mai repede, aşa că avea toate şansele să fie locul preferat de peşti. Îi expun datele problemei colegului de pescuit, îi explic de asemenea că este locul ideal pentru a nădi eficient şi în care avem şanse amândoi sa prinde babuşcă, nu ca până acum când am dus o lupta fără sfârşit şi sorti de izbândă cu bibanii. Aşadar ne-am strâns lucrurile, ne-am mutat, am sondat iarăşi apa pentru a pescui exact deasupra substratului, am nădit şi ne-am apucat de pescuit. O primă salvă de 6 babuşte prinse de data aceasta de subsemnatul m-a convins că decizia de a ne muta a fost una înţeleaptă. Frecvenţa trăsăturilor era constantă şi bibăneii care îmi decimaseră jumătate din materia cenuşie şi îmi oferiseră o călătorie garantată către iad în viața de apoi din cauza trivialităţilor folosite, aproape dispăruseră. Şi ca mai toate lucrurile în viaţă, roata se întoarce. Eu prindeam şi Claudiu nu. Era o mare dilemă, pescuiam exact în acelaşi loc, aveam aceleaşi linii, aceeaşi adâncime, foloseam aceeaşi momeala şi totuşi el nu prinsese încă nici un peşte. Începem să dezbatem problema, să încercam să ne dăm seama care este cauza. Nu durează mult şi descoperim buba. Cum am spus ceva mai devreme eu am lestat pluta astfel încât doar antena de semnalizare să fie la suprafaţă, corpul plutei fiind complet scufundat. Claudiu a zis că este mai vizibilă o pluta puţin sublestată, nu a considerat ca metoda mea trebuia copiată. A observat totuşi că trăsăturile pe care le aveam eu erau simple scufundări de aproximativ 2 mm ale antenei de semnalizare, deci foarte foarte fine. Probabil o să râdeţi dar în cazul acesta 0.1 gr de plumb adăugate la linia lui au făcut toata diferenţa din lume şi am început temeinic să prindem în tandem, când eu, când el.
Dacă îmi spunea cineva că diferenţa între succes şi eşec într-o partida de pescuit poate fi făcută de 0.1 gr. de lest, îi recomandam cu căldură să îl caute pe Geppeto şi să îşi concedieze greieraşul de pe umăr. Dar realitatea s-a dovedit de multe ori a fi mai cruda decât imaginaţia şi daca nu o păţeam pe pielea noastră probabil că în alte ocazii similare am fi dat vina pe solunar, pe pisici negre sau pe urările de „Bafta Bă!” ale vecinilor de bloc.
Timpul trece, noi scoatem peşte după peşte, locul inevitabil se aglomerează. După principiul unde-i mingea şi grămada, colţişorul nostru de paradis a devenit un mini stadion neîncăpător. Dar tot răul spre bine am zis noi. Cum altfel puteam să aflăm dacă rezultatele pe care le aveam erau datorate practicării unui pescuit perfect corelat cu locul, anotimpul şi pestele ţintă, dacă nada îşi face treaba, şi nu este totul doar o pură întâmplare. Acum aveam termen de comparaţie, lucru oferit cu multă generozitate de pescarii din jur. Aşa că noi prindeam într-o veselie babuşcă şi ei se uitau lung în baltă şi mai scoteau câte un biban. Nădirea de apel îşi urma cursul şi cadenţa normală, 1 nucă la 10 min., numai că scădea vertiginos în cantitate, de unde am calculat că mai avem cam 1 ora de pescuit.
La suprafaţa apei, exact în locul în care nădisem, îşi făcu apariţia un biban care se învârtea în plina agonie. Văzându-l i-am spus lui Claudiu: ”Uite mă la ăla de se învârte acolo, precis şi-a luat un şut în lapţi de la o babuşcă care nu voia să împartă nada. Vezi de ce prindem atât de puţini bibani ? Au devenit agresive astea mici!”. De data aceasta îmi las cu plăcere urechea lovită de sunetul unui râs cu poftă, în hohote, semn că am reuşit să mai destind atmosfera şi să îl fac să uite de întâmplările anterioare.
Şi cum comentam noi pe marginea subiectului, inevitabil îmi ridic ochii de la plută şi observ în jurul nostru mulţimea de ochi injectaţi de invidie şi ură, sentimentul de frustrare se materializă deja în scrâjnetul de măsele. Ei decimau populaţia de bibani, până şi ăia le trăgeau rar. Noi parcă dădeam în alta apă. Mă uit în spatele meu, spre maşină, calculez repede distanţa şi timpul în care putem ajunge acolo în caz că se împute treaba, dar mă opresc brusc şi fac socoteala altfel: “Dacă vin ăştia să ne îndoaie undiţele pe cârcă şi fugim, lăsăm în urma sculele. Daca rămânem o să ne alegem cu un ochi vânăt şi probabil un junghi intercostal.” Ţara e în plină criză, bani puțini, aşa că am ajuns repede la o decizie: vânătăile şi junghiul trec în timp, fără a fi necesari bani pentru pastile, dar să cumpărăm alte undiţe, aici cam doare la buzunar. Raţionament simplu, logic şi economic. Am decis să rămânem indiferent de ce se va întâmplă. Din fericire lucrurile au decurs în limita bunului simt şi spre norocul nostru gândurile negre ale colegilor pescari nu s-au materializat fizic.
Fulgerul zis Profesoru’ şi prietenul sau Nicolaev
Fără nici cea mai mica legătură cu activitatea propriu-zisă de pescuit, nu puteam totuşi să nu îi menţionezi căci au avut o contribuţie esenţială la rezumatul zilei. Este vorba de doi pescari care au fost aduşi de nişte prieteni, care nu aveau în plan sa rămână până seara. Oamenii aveau o oră limită, iar aceasta oră nu era nicidecum compatibilă cu dorinţa lui Nicolaev care, impresionat de vremea frumoasă şi de bancul de bibănei pe care îi împuţina sistematic a decis că el vrea să rămână. L-a convins şi pe amicul lui Fulgerul, cunoscut şi sub numele de Profesoru’, să îi ţină companie. Aşa că le-au zis celor cu maşina că pot pleca fără ei, că or să rămână până seara, urmând să vorbească la telefon cu altcineva să vină să îi culeagă de pe malul apei când se vor sătura de pescuit. Zis şi făcut. Maşina a plecat, telefoanele au început sa curgă. Primul fără succes, următorul la fel şi tot aşa până când au realizat că îi aştepta o noapte lungă pe baltă. Aveau cu ei o butelie de voiaj şi un ibric şi au zis că pot să prăjească peştele prins, aşa că nu vor suferi de foame. Nu mă întrebaţi cum poţi prăji peşte în ibric pentru că nu am habar. Un timp au tot glumit că e aventura vieţii lor, au făcut puţin haz de necaz în contul situaţiei în care se aflau dar se cam îngroşa gluma. Timpul trece şi perspectiva lor de viitor nu era bună deloc.
Indignaţi de ceea ce vedeau, adică noi prinzând numai babuşcă, ei numai biban, ne-au întrebat cum naiba facem şi ce momeala folosim. Nu sunt genul de pescar care să ţină secrete şi care să nu ofere o informaţie corectă, în plus de asta are balta peşte şi nu văd cu ce mă poate afecta pe mine dacă vor prinde la fel ca mine. Îi spun că folosesc libelula pe cârlig ca momeală, ca şi ei dealtfel, dar diferenţa o face nada. Faptul că am folosit o nadă bună a stat la baza succesului nostru. S-au resemnat deoarece ei nu aveau decât nişte mămăligă care nu a dat nici un fel de rezultat şi au continuat să prindă bibani.
Inevitabil noi am rămas fără nadă şi cum era de prisos să mai rămânem deoarece observasem că dacă nu făceam nădirea de apel trăsăturile sistau, am decis să strângem şi să o luam uşor spre casă. Văzându-ne că strângem, Nicolaev, forţat de conjunctură, ne întreabă încotro mergem şi dacă nu putem să îi lăsăm şi pe ei în drum undeva. Instinctul de autoconservare îmi spunea să dau răspuns un categoric NU, dar breasla pescărească şi multitudinea de situaţii similare prin care am trecut, probabil şi voi, nu m-au lăsat îl ignor. Le-am spus că îi putem lăsa Olteniţa şi de acolo pot să meargă cu maxi-taxi la Bucureşti. Fericiţi peste măsură au strâns repede ce aveau de strâns, i-am suit în maşină şi i-am lăsat la destinaţia stabilită.
Concluzia partidei
O abordare corectă a unei partide de pescuit, atenţia pentru detaliile mărunte şi punerea cap la cap a tuturor informaţiilor pe care le ai sau a lucrurilor direct observate pe malul apei conduc la succesul nemijlocit al zilei. Nu trebuiesc uitate: echipamentul adecvat, în cazul de fata o undiţă de bună calitate, uşoara, de 6 m, pe care nu o puteam lăsa pe suport datorită frecvenţei trăsăturilor şi datorită căreia braţul meu nu a necesitat un tratament cu gips la finele zilei, accesoriile de fineţe precum şi nada folosită, în cazul de faţă Benzar Ice Mix.
Pot spune cu mâna pe inimă că am rămas profund impresionat de eficienţa acestei nade, lucru observat probabil şi ceilalţi pescari spectatori, succesul partidei fiind acoperit în proporţie de 80 % de aceasta. Norocul nu a avut în cazul de faţă nici o carte de jucat.
Având în vedere importanţa netă a acestei nade, simt nevoia să fac câteva comentarii pe marginea ei. Este o nadă de atracţie mare, granulaţie mica, fiind destinată în principal pescuitului la copcă, acolo unde nu trebuie nădit excesiv, de aceea vine ambalată în pungi de 500 gr. Personal cred că este o nadă excelentă pentru orice anotimp, atunci când vorbim de peşti mici şi medii, dar o singură pungă nu este suficientă. Am concluzionat că poate fi folosită pe post de aditiv, aşa că o pungă de Benzar Mix Platică de exemplu, combinată cu o punga de Benzar Ice Mix, este suficientă pentru o partidă de primăvară la o vargă. Să nu mai vorbim de faptul că această combinaţie este şi eficientă din punct de vedere material, lucru ce nu poate trece neobservat de nici un pescar cu un buget mic sau mediu, dar care vrea sa aibă rezultate la pescuit.
La sfârşitul partidei am totalizat o cantitate de aproximativ 2.5 kg babuşcă. Probabil o sa spuneţi că este un fleac, că e puţin, că de ce m-am agitat să scriu atâtea rânduri doar pentru 2.5 kg de peşte. Ei bine, cantitatea asta „modestă” după unii, a fost filonul personal de aur. Să reuşeşti să pescuieşti 2.5 kg babuşcă într-un loc în care zeci de pescari prind numai bibănei, a făcut tot deliciul partidei şi consider că am avut o mare realizare.
Acestea fiind spuse, mai trecem o data în revistă, în ordine cronologică faptele: opriţi de Poliţia Rutieră, amendaţi de Politia de Frontieră, captură mult peste aşteptările mele şi peste ce poate oferi anotimpul acesta, scăpaţi teferi şi nevătămaţi după lecţia de pescuit dată pe baltă. Confirmarea importanţei detaliilor şi a nădirii cu produse de calitate, ajutarea a doi colegi pescari aflaţi la ananghie. Şi poate cel mai important pentru mine, având în vedere că a fost prima ieşire la staţionar cu prietenul Claudiu, câştigarea unui partener de pescuit pe cinste. Cum am spus şi în titlu: O ZI PERFECTĂ !
Cum „Fir întins!” se urează numai spânzuratului, eu am să vă spun doar un umil „La Revedere!” cu promisiunea că am să revin cu detalii despre următoarele ieşiri la pescuit.
| < Anterior | Următor > |
|---|
