Îmi amintesc că prima dată am pescuit aşa acum câţiva ani, pe valea Loarei, cu un prieten din Franţa. Tudor se lăsa cu barca pe lângă maluri, plasând poppere sau stickbaits chiar după crengile ieşite din apă. Rezultatele nu se lăsau aşteptate, „splash-uri” spectaculoase cu cleni la kil ce răsplăteau astfel tehnica plasării nălucii, din barca în mişcare, la centimetri de crengile ieşite din apă. Atunci, cu el în barcă, am întrezărit avantajele aplicării unei astfel de tehnici pe Dunărea noastră.
Acolo unde nălucesc avaţii
Până la acel moment obişnuiam să pescuiesc de pe mal, în vâltori sau la confluenţe de canale sau braţe, insistând mult într-un loc cu năluci diverse. Rezultatele apăreau dacă pe locuri exista o concentraţie semnificativă de avaţi, lucru care de multe ori nu se întâmpla. Şi când nu se întâmpla, unde erau avaţii? Logic, în altă parte. Tot logic, acolo unde erau şi obleţi. Şi a trebuit să treacă ani, să văd pe alte ape o tehnică nouă de pescuit (pentru mine), ca să mă hotărăsc să pescuiesc şi altfel.
Îmi amintesc că am avut ceva emoţii la prima încercare. Cu gonflabila, pe Dunăre la vale, încercând cu voblerul golurile dintre copacii căzuţi în apă, în locuri complet inaccesibile de pe mal. Treptat, a venit răspunsul, perseverenţa a dat rezultate. Atunci când nu-i găsim în anafoare sau la confluenţe, avaţii pândesc şi vânează printre crengile copacilor căzuţi în apă. Răspândiţii sau grupaţi, hrăpăreţi sau blazaţi, avaţii sunt mereu undeva acolo. Câteodată nu răspund deloc la năluci, alteori atacă furios orice cade în apă. Partidele nule alternează cu rezultatele notabile, dar întotdeauna perseverenţa va aduce rezultate.
În timp, am învăţat să nu mă cramponez de locuri, am învăţat să umblu după el zeci de kilometri pe apă, şi să nu pierd multă vreme într-un loc. Maximum două coborâri cu barca pe lângă locurile cunoscute, iar dacă nu există răspuns, atunci viteză maximă către zona următoare. Câteva zone cunoscute coborâte fără trăsături înseamnă adesea că nu e momentul lui, mai bine pescuim la altceva căci şansele sunt mari să fie la fel toată ziua.
Mărturii la rasul apei (I)
“Orice descriere fidelă a avatului are legătură cu argintiul. Că e săgeată, că e tarpon sau un crap înfometat de carne de oblete, avatul ne place. Ne place când atacă şi trăim intens primele minute de dril. Este un răpitor desăvârşit, violent şi vorace. Mai ales atunci când „mănâncă”. Avatul provoacă adrenalină, nu-i niciun dubiu în privinţa asta. I-aş dedica versuri, pentru că acesta e peştele care mi-a salvat de atâtea ori partidele de Dunăre. Sunt Dan Iercoşan şi sunt pasionat de avat. Sunt nepescuit de 7 zile.
Dacă ar fi să fac un studiu al comportamentului de hrănire, defalcat pe lunile anului, aici aş avea cele mai contradictorii date. Se împlineşte aproape un deceniu de când caut şi pescuiesc aproape săptămânal această specie, dar nu pot să trag nişte concluzii clare, care să mă ghideze în partidele ce urmează. Am încercat să mă ghidez după temperatura apei, temperatura mediului, nivelul apei şi disponibilitatea hranei din zonă. Pe niciun tabel, liniile nu sunt constante şi sunt diferite de la an la an. Dar să nu uităm totodată că terenul de joacă este Dunărea, mereu variabilă în cote şi, bineînţeles, în debit.
Despre ce vorbim?A se înţelege foarte bine: nu mă refer la avaţii mici, care se ţin cu bancurile pe lângă plaje cu mici anafoare în preajmă. A prinde avat mărunţel, minut cu minut, poate să fie palpitant pentru un neofit în ale pescuitului, care e în stadiul în care nu pricepe cum de peştele poate să fie atât de prost încât să se repeadă după o nălucă. Nu. Vorbesc de dihăniile care se ascund sub miile de copaci scufundaţi din apropierea malurilor în continuă surpare. Bunicii primilor amintiţi mai sus, care sunt prea grei să se urnească la un oblete subdimensionat. Poate par fiţos, poate chiar sunt. Vă doresc, aşadar, măcar odată-n viaţă să vă lovească trenul. Un avat accelerat, desigur.”
Dan Iercoşan
Mai rece, mai puţin
Din experienţă s-au desprins câteva lucruri, unii dintre noi le-am aflat după ani de încercări, voi încerca să le sintetizez pe scurt, într-un set de „reguli” care, bineînţeles, vor avea întotdeauna şi excepţii.
Primăvara avatul începe când apa depăşeşte 8–10 grade, deşi unori s-au prins avaţi în toiul iernii. Când apa ajunge la 12–14 grade şi este relativ limpede (lucru rar primăvara), e timpul avaţilor mari, deci al rezultatelor potenţiale foarte bune. Pe măsură ce apa se încălzeşte, rezultatele scad, culminând cu perioada de vară, caniculară, când avaţii ne „îmbolnăvesc” cu săriturile lor, dar fără rezultate la năluci. Vara mai încerc la avat doar pe înserat, 15–20 de minute înainte să se întunece complet, uneori având rezultate doar pe semiîntuneric. Odată cu răcirea apei, toamna, începe adevăratul sezon de avat. Este momentul când merită să stai o zi întreagă în barcă, cutreierând toate cotloanele, în căutarea cavalerilor argintii. Când apa a scăzut sub 18 grade, începe momentul de vârf al „activităţii”, cu rezultate excelente până pe la 10 grade. Sub 10 grade, rezultatele bune sunt posibile în continuare, dar nu cu şanse la fel de mari; îmi amintesc totuşi de o partidă excelentă la avat, pe o apă de 6 grade, într-un decembrie fără viscol.
Mărturii la rasul apei (II)
„Cu mulţi ani în urmă, o escapadă numită delegaţie m-a dus la poalele Făgăraşului, în apropierea locului în care Transfăgărăşanul începe să urce dinspre Olt. Aici, vechea albie s-a colmatat într-un lac numit Colun. Ei bine, acest Colun, o baltă nu prea mare, dar foarte pitorească, mi-a arătat pentru prima oară supleţea unui peşte fără scrupule. Atacau în lacul ăsta nişte avaţi care păreau că şi-ar fi ieşit din minţi. Splashuri cât săritura unui obez, urmăriri pe zeci de metri sub filmul apei, plesnituri cu zece obleţoi ameţiţi, toate puteau fi văzute din vârful dealului care străjuieşte balta. Un singur om mai ţine minte acest spectacol, şi mulţi dintre voi aţi auzit de el. Valentin Oprişănescu venise cu mine la Colun pregătit pentru pescuit, nu doar pentru spectacol. N-a fost să fie! Streamere? Rotative? Oscilate alungite de toate felurile? Nimic, pentru că avatul de la Colun are în sânge comportamentul avatului de pe mapamond: Când nu mănâncă, nu mănâncă!
Scormonitorul. A fost un prim rendez-vous cu avatul, care ca primul amor, nu se uită. Apoi, ducând această sechelă în spinare, l-am cunoscut pe tatăl lor, Dan Rădulescu. N-a ţinut neapărat să pescuiască el cu mine, pur şi simplu mi-a lansat o invitaţie. „Merg pe Dunăre la un avat, aşa, pe seară. Dacă ai chef, eşti invitatul meu”. Am ajuns atunci, în locul în care s-a inventat acest peşte, undeva în sălbăticie, între Giurgiu şi Olteniţa: curent uluitor de puternic, copaci scufundaţi pretutindeni şi maluri verticale surpate. Pescuitul îl făceam din barcă, în derivă, cu lanseuri scurte, dar bine plasate. Atacurile surveneau fie la căderea voblerului pe luciu, aproape ca la muscărit, fie la adâncimea de evoluţie, fie înainte de ridicarea din apă. A fost prima experienţă care-mi confirma că la Colun peştii erau plictisiţi, nu neapărat sătui, cum zicea Oprişănescu.”
Dan Iercoşan
Atracţii fatale
N-am să vorbesc despre năluci, am văzut avaţi prinşi la aproape orice: shaduri, gruburi, voblere, poppere, rotative, oscilante, streamere. Eu pescuiesc cu 2–3 voblere, câteodată cu un popper, mereu aceleaşi, de cele mai multe ori prinzătoare atunci când şi avaţii sunt dispuşi să atace, dar este doar un fix personal şi n-aş vrea să vă influenţeze în abordarea partidei. Contrar tuturor „obiceiurilor”, pescuiesc cu echipament total atipic, lansetă puternică şi fir textil, echipamentul permiţând „extragerea” rapidă a avaţilor furioşi, lucru pe care vă recomand să-l faceţi dacă nu vreţi să lăsaţi toţi avaţii sau toate nălucile în pomi.
Şi încă un lucru foarte important, nu vă luaţi soţiile în barcă, vor prinde avaţii cei mai mari, iar voi veţi căpăta rapid atribuţii extrem de simple: schimbat voblerul, descurcat din pomi când este cazul, scos peştele din apă, poziţionat barca în curent, eventual ţinută din motor la punct fix astfel încât doamna să mai dea două-trei lanseuri în locul în care voi bineînţeles nu aveţi voie din start să lansaţi.
Mărturii la rasul apei (III)
„Avatul devenise un trend. Nu ne făuriserăm năluci, ajunseserăm să le selectăm pe cele mai prinzătoare. Am folosit multe, dar cea mai spectaculoasă a fost popper-ul deoarece atacurile de suprafaţă nu au asemănare. Dacă nu eşti tare-n nerv, rişti să te scapi în pantaloni. Este uluitor să vezi concretizate în loviri fulgerătoare ale peştelui acele accelerări de sub nălucă ce vine din lateral. Ca să-ţi formezi mâna, să opreşi popper-ul ca să te pregăteşti de ţeapă, îţi trebuie mult antrenament. E cam aceeaşi mâncare de peşte ca la păstrăv, atunci când îl vezi ţâşnind din adâncuri.
Năluca ideală de avat, cel puţin pe această porţiune a Dunării, nu există. Pentru că totul e legat de anotimp, de cotă, să nu mai vorbim de foamea lui Aspius. Totuşi, ne-am făcut o idee despre atu-urile unei năluci universale, concretizate în cele câteva modele must-have pe care să le ai în cutie: Sesereuri, Renereuri, Thriluri – toate sunt eficiente la vremea potrivită.
L-a prins pe tatăl lor. Al avaţilor. Poate printre primele partide de pescuit în care am simţit că-l umilesc pe Rădulescu (cel din poze) a fost tocmai această partidă. Luasem cinci peşti, ratasem alţi doi, în timp ce temerarul locului zâmbea şi mă felicita la fiecare captură. Lucrurile mergeau bine, starea mea de spirit era grozavă, mai avea un sfert de ceas până la lăsarea întunericului. Ne lăsăm încă o dată în zona zero, lângă malul abrupt de humă şi Dan are primul atac. Peştele o ia spre mijlocul Dunării, eu, bucuros că am malul doar pentru mine. Trei minute de linişte, dau un ochi către parul încovoiat al lui Dan, semn că peştele nu voia să iasă. Încep să mă îngrijorez, dar îmi spun, ca în multe alte cazuri, că are un somn de 5 kile. Într-un final, Rădulescu bagă gripul şi mai mai să fac infarct. E mare!
De hlizeala de pe faţa lui Dan n-are rost să mai amintesc. Se vede din poze. Şi-a mai confirmat o dată supremaţia. Dunărea îi aparţine.”
Dan Iercoşan
Răbdare şi năluci. Restul e taifas
Nu uitaţi, în orice tip de pescuit regula este că nu există nicio regulă. Trataţi ce am expus mai sus ca pe o informaţie obişnuită sau doar ca pe o părere personală, şi încercaţi întotdeauna la pescuit, cu perseverenţă, orice vă trece prin cap; numai după multe zile petrecute în barcă şi încercări de toate felurile vor veni şi rezultatele.
Întotdeauna avem ceva de învăţat de la alţii, şi de multe ori cele mai importante informaţii sau idei ne vin din discuţii aparent banale cu alţi pescari. De aceea vă aştept oricând pe forumul răpitori.ro la o vorbă!
| < Anterior | Următor > |
|---|
