Bălţile cu bon nu sunt o invenţie românească. Nici măcar „patronii” cu peşte nu i-am inventat noi. Iată că în Marea Britanie aceste bălţi sunt numeroase, chiar dacă nu sunt foarte agreate de iniţiaţii pescuitului la crap în manieră modernă, care se bazează pe gestul final al eliberării peştelui. Ca şi la noi, aceste ape au peşte mult şi mic, iar pescarii veniţi aici, după ce plătesc taxa de pescuit, consideră normal să ia şi peşte. Nu şi protagoniştii articolului de faţă, colaboratori ai revistei engleze Total Carp.
Taxă pentru crap
Text: Marc Coulson
Foto: Jason Umney
Echipa de crapişti Marc Coulson şi Jon Bones demonstrează cum bălţile cu taxă pot deţine cheia succesului unei zile de pescuit, chiar şi atunci când totul pare să-ţi fie împotrivă. Dar iată profilul pescarilor noştri: Jon Bones, vârstă: 25, poreclă: Bonesy, sponsori: niciunul. Marc Coulson, vârstă: 36, poreclă: MC, sponsori: niciunul.
Vederi cu crapi
Bălţile cu taxă destinate pescuitului crapului continuă să prospere în întreaga Mare Britanie şi atrag, anual, mii de pescari pe malurile lor. Şi nu este vorba doar despre pescarii de match. Multe dintre aceste ape sunt tentante în egală măsură atât de pescarii de crap, adepţi ai tehnicilor de pescuit de ultimă generaţie, cât şi pentru pentru cohortele de pescari de match care, inevitabil, afectează în mod negativ populaţia piscicolă de aici. În zilele noastre sunt puţine bălţi cu taxă care nu găzduiesc câteva atracţii pentru pescarii de crap, acesta fiind motivul pentru care eu şi Jon ne-am hotărât să experimentăm o asemenea apă. Astfel, după ce am depăşit nerăbdarea inerentă a pregătirilor partidei de pescuit şi după ce am răbdat cu stoicism problemele de trafic, m-am întâlnit cu Jon la lacul Lemington de lângă oraşul Cotswold din Moreton-in-Marsh. Suntem la început de iarnă şi chiar dacă ierburile de pe mal sunt tăiate, dând bălţii un aspect mai puţin natural, există totuşi senzaţia de imaculat. Am obiceiul, înainte de a începe partida de pescuit, să inspectez locul pentru a vedea dacă apa este bine întreţinută, semn că proprietarul bălţii se pricepe la piscicultură, fapt ce îmi dă oarecum siguranţa că peştii pe care îi caut sunt acolo.
Jon şi-a instalat echipamentul pe primul mal al lacului, chiar între insule şi are o suprafaţă mare de apă liberă în faţă şi în dreapta sa. „Am văzut doi crapi înotând la suprafaţă, chiar în faţa mea, pe direcţia firelor”, îmi explică el. Pentru mine cel puţin, nu mai este nicio îndoială de ce Jon s-a hotărât să pescuiască în acest loc. „Trebuie să acorzi locului în care vrei să pescuieşti o atenţie deosebită şi nu este modalitate mai bună de a localiza crapul decât vizualizarea zonelor în care unul sau două exemplare îşi divulgă prezenţa la suprafaţa apei”, continuă Jon.
Mic şi mult
Cele două insule, care apar acum aliniate din poziţia în care mă aflu, au între ele o deschidere tentantă de ape, aşa că mă hotărăsc să merg pe malul opus pentru a găsi o poziţie mai favorabilă pentru a putea pescui în acel loc, unde am foarte multe opţiuni de lansare, inclusiv în zona în care pescuieşte Jon. Am început să mă instalez şi eu şi chiar în timp ce mă pregăteam să lansez cu a doua lansetă, am văzut ceva agitaţie pe malul opus unde amicul meu aducea la mal un crap. Am mulinat pentru a întinde firul, am pus lansetele pe rod-pod şi m-am grăbit să fac cale întoarsă pe celălalt mal, curios să-i văd captura. Ajuns la faţa locului am putut constata că era nu cel mai mic crap pe care l-am văzut vreodată, dar în orice caz era un crap de acvariu... Evident că nu asta era ce căutam noi în această baltă, fapt constatat cu subtilitate chiar de Jon, dar era – să recunoaştem – un crap.
Nu a trecut mult timp şi Jon avea trecuţi pe răboj încă doi crapi, ceva mai îmbrăcaţi, este drept. Vă spun sincer că aceasta nu era o veste prea bună, nu pentru că eram în competiţie cu amicul meu – veniserăm aici să testăm câteva tehnici de pescuit şi atât –, ci pentru că fotograful nostru încă nu apăruse. Jason Umney, colegul nostru de la Total Carp, s-a arătat totuşi nu mult după aceste capturi, întâmplarea făcând să îl găsească în dril pe Jon cu cel de al patrulea crap al zilei. Aşa că am decis să mă întorc la lansetele mele şi să văd de ce eu nu am parte de aceeaşi acţiune. Am recuperat monturile şi am constatat cu stupoare că nu mai aveam boilies.
Pescuiesc cu un stick mix, format din boiliesuri sparte şi un boilies pe firul de păr, cu aceeaşi compoziţie ca boiliesurile din mix. Pentru a le potenţa atractivitatea, acestor boiliesuri – Richworth Tutti Frutti – le las o zi la dezgheţat înainte de partida de pescuit, acest tratament făcându-le mai moi şi activând zaharurile din mixtură pentru un maxim de eficienţă. Intervine totuşi o problemă în acest proces, şi anume faptul că prin înmuiere boiliesul nu mai este rezistent în montură şi se desprinde în timpul lansării, sau se fărâmiţează prea uşor când este ciugulit de roşioare sau de alţi peşti mici. În fine, recurg la două boiliesuri de 10 mm, proaspăt dezgheţate, pentru a fi sigur că nu rămân fără ele şi de data aceasta şi lansez din nou cele două monturi în apa destul de puţin profundă dintre cele două insule. Sunt sigur că Jon pescuieşte într-o zonă mai adâncă şi, în conexiune cu talentul său de crapist, acest lucru se oglindeşte în ritmul susţinut al capturilor sale. Până la urmă sunt crapi destul de mici, care umblă în banc, iar acest lucru îmi dă oarecare siguranţă că mă aflu pe drumul cel bun în căutarea crapilor mari.
Acţiune!
Să lansezi din nou şi din nou, iată cheia succesului în astfel de ape, mai ales atunci când crapii nu răspund la apelul nadei aşa cum te-ai aştepta. Cea mai mare greşeală pe care o văd făcută de pescarii de crap este să-şi lanseze cele trei monturi, să-şi pună lansetele pe rod–pod şi să le lase aşa în aşteptarea momentului favorabil. Bălţile cu taxă din Marea Britanie au, în zilele noastre, atâta crap încât nu se poate să stai mai mult de o oră şi în unele locuri, doar o jumătate de oră fără a avea cel puţin o trăsătură. Dacă se întâmplă aşa ceva înseamnă că greşiţi undeva sau că nu există crap în zona în care pescuiţi. Ce trebuie făcut? Recuperaţi monturile, schimbaţi momeala dacă este cazul, relansaţi şi dacă nici aşa nu aveţi rezultate, schimbaţi locul.
În sfârşit, alarma de la una dintre lansete prinde glas. Simt în lansetă un crap destul de mic şi într-adevăr aduc în cele din urmă la mal un crap oglindă în jur de 2,5 kg – 3 kg, probabil cea mai mare captură până în acel moment. Dincolo de aparenţe simt că pot face faţă competiţiei!
Treptat, trăsăturile dispar, chiar şi la Jon, colţul nostru de baltă scufundându-se în tăcere. Aşa ceva nu este neobişnuit pentru bălţile cu taxă, care au ore clare de activitate şi ore de acalmie care trebuie la rândul lor exploatate. Atunci când avertizoarele tac, este timpul să revizuiţi strategiile şi tehnicile la care aţi apelat până la acel moment şi să încercaţi să reperaţi mişcările crapilor de la suprafaţa apei pentru a fi pregătit să reintraţi în cursă atunci când peştii dau semne că încep să se hrănească din nou. Cu un număr mare de peşti prezenţi în astfel de ape cu siguranţă că nu este o singură oră din zi în care crapii se hrănesc intens, fenomen dovedit chiar în timpul partidei de faţă în care, odată cu soarele care a ieşit din nori, trăsăturile au înviorat din nou lansetele noastre.
Arome cu cârlig
În timp ce Jon a explorat zona de apă liberă din faţa sa, eu am încercat să mut o lansetă într-o zonă mai liniştită a bălţii, însă apa prea mică m-a convins că nu acolo trebuie căutaţi crapii, aşa că am preferat să-mi plasez monturile în apă adâncă, undeva între prima insulă şi locul în care mă stabilisem iniţial. Această schimbare de tactică mi-a adus rapid doi crapi, dar nici Jon nu s-a lăsat mai prejos cu trei capturi, dintre care trebuie să recunosc că una a fost recordul zilei. Era clar că trofeele nu prea se înghesuiau la monturile noastre atâta timp cât ajungeau la ele imediat crapii mici. De multe ori se întâmplă aşa, să te munceşti cu destui crapi mici până să vină şi uriaşul mult aşteptat.
Cum există mai multe tehnici alternative pentru a pescui selectiv, eu şi Jon am decis să jucăm totul pe o carte, cartea crapului record. Astfel partida de pescuit s-a derulat în aceeaşi notă de aşteptare următoarele ore, până când soarele s-a retras în nori şi un vânt tăios şi rece a început să sufle dinspre nord. Odată cu dispariţia ultimei raze de soare, activitatea peştilor a încetat brusc. Lacul arăta din nou lipsit de viaţă, semn că ziua de pescuit se încheiase.
Sunt adeptul partidelor de pescuit scurte, intense, care îţi pot aduce multă satisfacţie, cu condiţia să le pregăteşti cu minuţiozitate de acasă. Jon a avut o zi deosebită şi a adus la mal mai mult de 20 de crapi, în timp ce eu am reuşit să mă împrietenesc doar cu şase. Cei mai mari peşti cu greu au trecut de două kilograme şi atât eu, cât şi Jon am admis că specimenele mari nu au fost active în acea zi. Ciortanul nu s-a dezminţit nici de data aceasta şi a demonstrat cu câtă vigoare îşi caută hrana în orice sezon şi reprezintă o miză reală pentru pescuitul sportiv, cel puţin cantitativ, dacă nu calitativ. În afara câtorva crapi care au prezentat răni superficiale la nivelul gurii din cauza cârligelor (nu vreau să fac aici o polemică legată de folosirea cârligelor debarbetate vs. cârlige standard), peştii au fost în excelentă condiţie. Înainte să plecăm la maşina pe care o lăsasem în parcarea bălţii, am trecut rapid în revistă tactica folosită de Jon şi am observat că a pariat pe boilies Nash Amber Strawberry, cu boiliesuri de acelaşi tip în mixtura folosită ca nadă în săculeţi de PVA. Ca şi mine, a insistat pe atractanţi vizuali şi olfactivi, iar apa uşor tulbure a determinat ca nada – altfel cu o coloraţie ostentativă, foarte vizibilă, să nu inhibe hrănirea peştilor şi să nu-şi piardă astfel din eficienţă. Dacă apa este chiar foarte tulbure, culoarea boiliesurilor nu mai are nicio relevanţă, stimulul olfactiv fiind cel care primează, nu stimulul vizual. În această logică a discuţiei pot spune că Amber Strawberry are o aromă delicioasă care, lăsând la o parte crapul, vă va determina să o gustaţi.
Peşti la viitor
Un alt detaliu al partidei de pescuit din acea zi a fost folosirea cârligelor debarbetate, cu vârful „cioc de papagal”, o regulă de aur după părerea mea pentru pescuitul modern al crapului unde, contrar unor opinii, cu acest tip de cârlige pierdeţi foarte puţini peşti. „Riscul de a pierde peşti cu acest tip de cârlig este minim şi, în cazul în care regulile apei o impun, trec la acelaşi tip de cârlig, dar debarbetat”, spune Jon. Când vine vorba despre cârlige şi eu şi Jon suntem de acord că firul cu care trebuie legate este florocarbonul, poziţia cârligului fiind fie în axul monturii, fie cu vârful uşor excentric faţă de montură, pentru a diminua din presiunea exercitată asupra nodului în timpul drilului cu peştele. Locul de contact dintre fir şi cârlig cu cel mai mare risc de rupere este ochetul cârligului, acolo unde monofilamentul sau florocarbonul nu fac faţă tendinţelor abrazive în timpul tensionării.
Iată că tehnicile şi strategiile pe care le-am folosit în experimentul nostru pe o baltă cu taxă au funcţionat. Am prins câţiva crapi, chiar dacă nu mari, însă ţelul nostru de a învăţa noi stregii pescuind a fost atins. De acum atenţia ne este îndreptată spre expediţia următoarei luni. Sper că v-am putut ajuta şi v-am dat câteva subiecte la care să vă gândiţi în conexiune cu propriile experienţe şi observaţii pe care să le aplicaţi în viitoarele partide de pescuit.
Traducere de Mălin Muşatescu
| < Anterior | Următor > |
|---|
