Protocolul încheiat anul trecut între ANPA şi RNP – Romsilva, care se bazează pe art. 4.4. din lege asigură delegarea administrării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale. Este vorba de resursele acvatice vii din apele aşa-zis „de munte”, sintagmă care ar trebui să reprezinte apele cu potenţial salmonicol, dar care nu prea mai reprezintă nimic în ziua de astăzi. „Recensământul” apelor de munte s-a făcut printr-un studiu ştiinţific realizat de ICAS (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, aflat în subordinea RNP). Luat la bani mărunţi, acest studiu se dovedeşte paralel cu profesionalismul din simplul motiv că, deşi populaţiile salmonicole se află în regres continuu de peste 20 de ani, RNP nu vrea să renunţe la niciuna din apele „de munte” pe care le-a gestionat de decenii. Ce contează că în lacuri de acumulare, unde carasul şi în general ciprinidele sunt predominante, prohibiţia se termină la 1 mai, adică exact când speciile respective încep reproducerea?
Dreptul de administrare asigurat de protocol permite RNP stabilirea de reguli de acces la resursă, dar nu permite taxarea suplimentară şi nici stabilirea de taxe, care conform legii se decid doar prin hotărâre de guvern. Evident scopul RNP atunci când a preluat gestionarea acestor ape este taxarea pescarilor sportivi şi pare logic să fie aşa atâta timp cât se ocupă de administrarea resursei. Însă atâta timp cât ANPA şi ARBDD, care sunt administratori prin lege nu pot stabili tarife de pescuit este evident că nici RNP care este administrator delegat nu are cum să facă aşa ceva. Marea problemă a RNP este că apelând la scurtătura delegării de gestiune se vede pusă în situaţia de a gestiona ceva ce nu poate controla. Asta n-ar fi o problemă dacă este să ne luăm după administraţie, pentru că, nu-i aşa, şi asociaţiile de pescari sportivi au primit ape în administrare prin autorizaţii de pescuit, în condiţiile în care personalul acestor asociaţii nu are drept de control şi sancţionare. Deci, să recapitulăm, RNP a primit delegare de administrare de la ANPA pentru apele „de munte”, dar nu are dreptul, conform legii, să stabilească şi să perceapă tarife suplimentare şi nu are drept de control şi sancţionare. În plus legea nu precizează nimic cu privire la sancţiunile care se cuvin celor care pescuiesc exclusiv cu permisul emis de ANPA şi refuză să plătească taxele stabilite arbitrar de RNP sau de asociaţiile de pescari sportivi care au ape în administrare. Practic, legea nu face nicio precizare privind aceste tarife de acces şi nici nu stabileşte sancţiuni pentru neplata lor. O să ziceţi că este un punct de vedere personal, subiectiv, şi că RNP are autoritate conferită de lege şi acţionează în consecinţă. Să luăm nişte exemple pentru a vedea cum se transpune în practică acest protocol.
Studiu de caz: doi membri ai unei asociaţii de pescari sportivi sunt surprinşi de personalul RNP la deschiderea la păstrăv pe un lac de acumulare, unde administrator delegat este RNP. Cei doi pescuiesc doar cu permise ANPA şi nu recunosc şi nu acceptă tarifele stabilite de RNP. Paznicul nu stă la discuţii, scoate chitanţierul şi creionul de după ureche şi le trage o amendă să-l ţină minte. Pescarii iau procesele verbale de sancţionare şi se adresează asociaţiei care le distribuise permisele. Reprezentanţii acesteia împreună cu un avocat se deplasează în zilele următoare la sediul central RNP unde, cu legea în mână, explică ilegalităţile comise de pădurar. După o discuţie amiabilă se stabileşte că procesele verbale nu respectă legea şi că în general toată acţiunea a fost un abuz pentru care se poate depune o plângere penală la adresa agentului constatator. De comun acord se decide ruperea proceselor verbale, ca şi cum n-ar fi existat.
În altă situaţie similară, în celălalt capăt de ţară, reprezentanţii asociaţiei de pescari sportivi nu mai merg la „negocieri” cu cei de la RNP, ci iniţiază direct acţiune în instanţă. Ce decide instanţa pe baza probelor administrate? Procesul verbal de sancţionare, fără serie şi număr, face referire la o abatere sancţionată de legea 298/2004, lege care modifică legea 192/2001, ambele fiind abrogate încă din 2008 de apariţia noii legi a pescuitului (OUG 23). Cum fapta reţinută este încadrată într-un text de lege abrogat instanţa anulează procesul verbal fără a mai examina şi celelalte motive de nulitate invocate în cuprinsul plângerii şi obligă pârâta (RNP) la plata cheltuielilor de judecată. Este de menţionat faptul că deşi RNP a fost citată legal nu a trimis reprezentant în instanţă şi nu a depus întâmpinare.
În alt caz pădurarul cere plata taxei unui grup de patru pescari sportivi. Aceştia vociferează, declară că ei ştiu că permisul emis de ANPA este suficient. Pădurarul precizează că are ordin clar de la şefi să ia bani, admite că nu-i poate amenda pe pescari, dar ameninţă că-i va împiedica să pescuiască în continuare. Dialogul oscilează între ameninţări şi „căciuleală” în faţa pescarilor care, pentru a evita scandalul, acceptă în final, la mica înţelegere, plata a două autorizaţii (în loc de patru).
Cum vi se par aceste situaţii? Vi se pare că au cumva vreo legătură cu profesionalismul? Oare cum s-or simţi mai marii Regiei Pădurilor când dau dispoziţii subordonaţilor ştiind că aceştia pot ajunge să răspundă penal pentru îndeplinirea unor astfel de sarcini de serviciu?
În plus RNP ca administrator delegat are dreptul, conform protocolului încheiat cu ANPA, să exploateze durabil în mod direct resursele acvatice vii sau prin intermediul asociaţiilor de pescari sportivi, „după cum singură va decide, potrivit legii”, citat din protocol. Dar ce te faci că legea nu precizează dreptul de subcontractare pentru administratorul delegat? Adică RNP preia de la administratorul plin (ANPA) administrarea resursei pentru că are mijloacele să o facă, mijloace care lipsesc Agenţiei. Şi atunci de ce subcontractează mai departe asociaţiilor? Dacă nu poate să administreze tot, atunci de ce insistă să le preia de la ANPA? Nu ar fi mai normal ca ANPA, ca administrator prin lege, să dea delegare de administrare asociaţiilor de pescari sportivi direct şi nu prin intermediul RNP, dacă aceasta chiar nu poate administra toate apele de munte? Dacă vă imaginaţi că aceste ape sunt scoase cumva la licitaţie de către RNP pentru a se obţine cele mai bune condiţii pentru administrarea unui bun public, vă înşelaţi. Toată această mascaradă are scopul de a favoriza asociaţiile din subordinea AGVPS, singurele „calificate” să preia ape de la RNP, în dauna asociaţiilor de pescari sportivi mai nou-înfiinţate. Este o scurtătură prin care AJVPS-urile încearcă să fie mai egale decât alte asociaţii. Şi reuşesc de minune pentru că, nu-i aşa, „colegii” de la RNP şi AJVPS sunt ingineri silvici şi vorbesc aceeaşi limbă. Taxele impuse de RNP pentru subcontractarea acestor ape către AJVPS-uri sunt de tot râsul, însă acestea nu uită să mulgă pescarii sportivi astfel încât beneficiul lor se multiplică exponenţial. Mai există, este drept, şi excepţia hilară în care RNP împarte ape de munte nu numai către AJVPS-uri, ci şi către asociaţii noi, dacă acestea sunt conduse sau controlate de şefi locali ai RNP. Vreţi şi un exemplu în acest sens? AVPS Lupul Cenuşiu din judeţul Neamţ.
Cam astea sunt condiţiile de pe ape de munte: legislaţie proastă, care evident nu este respectată, abuzuri din toate părţile, pescari „jumuliţi”, care cotizează fără să vadă că se face ceva util pentru protejarea peştilor cu banii lor, şi şanse minime ca resursa să fie gestionată profesionist. Şi atunci să ne mai mirăm că deşi avem printre cele mai restrictive măsuri de protecţie (în teorie) avem cele mai proaste ape de munte de pe continent?
| < Anterior |
|---|
