Babuşca este una dintre speciile de peşti paşnici ce se poate prinde tot timpul anului; dar odată cuvenirea primăverii şi cu încălzirea apelor, şi
babuşca mănâncă parcă mai cu poftă. Despreaceastă specie se poate spune că este omniprezentăîn apele din România. În multe concursuri de
staţionar pescarii se bazează pe ea, fiind un peşte cese poate prinde constant, dacă îi este prezentat „sub nas” ce-i trebuie. Nemaivorbind de faptul că, alături de oblete, face deliciul micilor învăţăcei care vor să-şi însuşească tainele pescuitului. Cred că majoritatea pescarilor s-au contaminat cu acest microb, numit pescuit, prinzând micii solzoşi pe o baltă sau râu oarecare, cu o vargă scurtă, cu sau fără îndrumarea unui pescar cu experienţă. La fel a fost şi în cazul meu, când pe o baltă din apropierea Aradului, la vârsta de 5 ani, prindeam aceşti peştişori sub privirile tatălui meu.
Şi dacă veni vorba despre tata, vă descriu o reţetă folosită de el cu succes în multe concursuri, precum cel din vara anului 1981, când a participat alături de lotul naţional de staţionar în fosta Uniune Sovietică la un concurs interţări sovietice, numit „Cupa Prieteniei”, aflat la a 7-a ediţie. Fac aici o mică paranteză pentru cei mai tineri: înainte de Revoluţie, România a făcut parte dintr-un bloc comunist alături dealte ţări precum fosta U.R.S.S., fostaYugoslavie, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia şi Germania de Est, ţări care luau parte la diverse întreceri sportive. Astfel a fost şi acest concurs ce s-a desfăşurat pe un lac de lângă oraşul Ivanovo, aflat laaproximativ 500 km de Moscova.
Concursul a fost ţinut pe un lac de acumulare imens, în care predominau următoarele specii de peşti: plătica, babuşca, obletele, ştiuca şi bibanul.
Cinci echipe au participat la acel concurs. Echipa României a luat atunci medalia de bronz, fiind surclasată de echipa Ungariei (argint) şi cea a Germaniei de Est (aur). Fiind vorba de o apă limpede, peştii s-au speriat de mulţimea de oameni, precum şi de diversele steaguri colorate de pe mal şi s-au retras mai în larg. Astfel, echipa germană a ieşit în avantaj prin faptul că pescuia la 20-30 de metri distanţă, foloseau waglere culisante, dar mai ales au avut larve de
chironomus din belşug, ceea ce nu sa putut spune despre echipa română, ale căror larve au murit cu o zi înaintea concursului. Astfel, pescarii
lotului naţional nu puteau să ţină pasul cu nemţii, ce prindeau în larg plătică după plătică, şi au fost nevoiţi să pescuiască la babuşti şi obleţi. Tatăl meu a pescuit cu varga fixă de 5,5 metri, încercând din când în când, în larg, să prindă vreun peşte mai răsărit, dar valurile de 20-30 cm nu au uşurat acest lucru.
Să vedem reţeta cu care Carol Ujvari a ţintit babuştile şi obleţii din lacul de acumulare:
- 30% pesmet, cât mai fin măcinat;
- 20% tărâţe;
- 20% biscuiţi, cu gust diferit, în funcţie de sezon: în sezonul călduros cu gust de vanilie, iar pe ape reci de primăvară timpurie sau toamna târziu biscuiţi cu cacao, contând şi culoarea închisă ce închide culoarea întregului amestec;
- 20% seminţe uleioase prăjite şi măcinate, în funcţie de specia vizată:
- cânepă pentru babuşcă sau floareasoarelui
- pentru oblete;
- 5% nucă de cocos răzuită şi prăjită uşor;
- 5% purici de baltă uscaţi, măcinaţi.
Şi acum să le luăm sub lupă pe fiecare. Primul component, de bază, pesmetul, intră în marea majoritate a nadelor, chiar şi a celor de renume.
Tărâţa are rolul de a desface bulgării aruncaţi în apă şi, de asemenea, să urce şi să coboare în coloana de apă de deasupra nadei. Biscuiţii, prin zahărul e
care-l conţin, au rol de liant şi ajută ca nada să nu se desfacă în aer, în timpul lansării în apă.
Seminţele uleioase au rolul de a grăbi tranzitul intestinal al nadei, prin uleiul pe care-l conţin. Se înlătură, astfel, apariţia fenomenului de săturare, ce
ar face ca peştii să nu mai prezinte interes pentru momeala din cârlig. Dacă optăm să prăjim acasă cânepa sau seminţele de floarea-soarelui, acest lucru se
poate realiza în cuptorul de la aragaz, iar pentru măcinat putem utiliza râşniţa de cafea.
Trebuie să vă atrag atenţia că măcinatul seminţelor uleioase este mai greu, fiindcă se lipesc de fundul râşniţei. De aceea, vă recomand să amestecaţi
seminţele în proporţie de 1:1 cu mălai, de exemplu şi, astfel, după măcinare se va obţine un amestec ce poate fi uşor scos şi, pe deasupra, nu strică nici
aparatul, dar nici proprietăţile nadei. Nuca de cocos este foarte apreciată de către toate albiturile şi de aceea nu poate lipsi nici din nada pentru babuşcă.
Puricii de baltă, recunosc, sunt mai greu de procurat şi nici nu sunt ieftini, motiv pentru care pot fi înlocuiţi cu momeală vie: viermuşi sau, mai bine, pinkies roşii, preferaţi de babuşti.
| < Anterior | Următor > |
|---|
