Era 28 septembrie 2010, o zi superbă de toamnă. Încă de dimineată am avut succes pentru că am promovat un examen destul de dificil. Tot în acea zi sărbătoream 8 ani de la căsătorie, dar cum sotia era la lucru până seara târziu, mi-a venit o idee strălucită… o ultimă partidă de pescuit înainte ca vremea rece si morocănoasă să se aseze peste zona Bucurestiului.
Aveam amintiri plăcute de acum doi ani de pe râul Arges, în aval de barajul de la Mihăilesti, când, împreună cu câtiva prieteni, am prins mai multe mrene de peste un kilogram. Aveam cumpărate 2 kilograme de nadă Sensas pentru mreană si scobar de la editia de toamnă a Târgului SuperPescar ce avusese loc la Romaero-Băneasa….
Asa că am trecut pe la un magazin de momeli si am luat aproape o jumătate de kilogram de viermusi. Am plecat singur (deoarece prietenii mei pescari erau la serviciu) din Bucuresti, la amiază, si am aruncat varga în apă la mai putin de 30 de minute după ce cumpărasem momeala. Locatia a fost aceeasi ca si acum doi ani, pe râul Arges, în aval de Barajul Mihăilesti. Prima oprire am avut-o lângă doi pescari care prindeau bălos si biban la lansetă la parasută.
Nu întelegeam nimic. Am rămas putin lângă acestia până când unul dintre ei a scos o lansetă. La capătul firului era un fel de plasă monofilament cred, putin pătrătoasă, lungă de aproape un metru si cu niste scoici sau plumb prinse în partea de jos. Mi-am văzut de drum si m-am instalat în aval de ei, la câteva sute de metri distantă, unde era un anafor mai mare si putin curent, în speranta că istoria se repetă cu mrenele capitale de acum doi ani.
Odată ajuns pe malul râului am început să pregătesc nada compusă din cele două kilograme de Sensas amestecate cu apă si viermusi si să alung câinii maidanezi care erau în locul respectiv (în zonă sunt foarte multi câini sălbatici). Am început nădirea cu 10-12 bulgări cât pumnul, atât în amonte, în curent, cât si în fata mea pe marginea anaforului (între anafor si curent).
Primele minute au fost plictisitoare deoarece nu am avut nicio trăsătură. O mreană de vreo 400 de grame m-a scos din amorteală si linistea s-a spulberat. Am mai întretinut vadul cu 2-3 bulgări si, după câteva minute, s-a miscat pluta. Am întepat si… pur si simplu am crezut că s-a agătat deoarece nu misca. A început apoi să se îndrepte către mijlocul râului. Mreană nu era, deoarece nu urca în amonte. Am crezut că este salău sau stiucă fiindcă, atunci când l-am adus prima oară la mal, săreau în toate părtile pestisori mici. Minciog nu aveam pentru că venisem după mreană, iar la pescuitul mrenei nu îti trebuie. Apoi am văzut submarinul si mi-am dat seama că este un clean mare. Drilul a durat mai bine de 6-7 minute. Varga de carbon si-a îndeplinit misiunea foarte bine, mai ales când am vrut să pun mâna pe el prima oară si… s-a întors si a zbughito în larg. A doua oară l-am luat „sanie” si l-am scos pe mal. Nu aveam cântar la mine, ci doar o ruletă. Era un superb exemplar de clean de 42 de centimetri, un record personal care m-a făcut să tin minte ziua de 28 septembrie 2010 ca o zi extraordinară. Eram singur si nu aveam cu cine să împărtăsesc bucuria nestăvilită. Am pierdut mai bine de o jumătate de oră cu scosul cârligului din gât (înghitise cârligul), cu poze si cu telefoanele date prietenilor care nu au reusit să vină cu mine la partida de pescuit si sotiei bineînteles. Am mai prins încă o mreană de câteva sute de grame.
Nu a fost rău deloc. 3 pesti în 3 ore de pescuit, dintre care unul peste kilogram. Am folosit o vargă de carbon Foretto de 8 metri, fir Tornado Tournament de 0,16 mm, plută de 1,5 grame, cârlig Mustad Match Maggot nr. 10 si momeală buchet de viermusi albi.
| < Anterior | Următor > |
|---|
