Crocodilul apelor noastre, somnul este, fără drept de apel, cel mai mare peşte răpitor din apele noastre. Deşi este supus unor condiţii de mediu nocive, fiind principala victimă a extinderii utilizării braconajului electric pe întregul curs al Dunării, somnul numără încă exemplare capitale, care ştiu să folosească la maximum ultimele redute de apărare: un ecosistem fluvial (Dunărea) la care este perfect adaptat de mii de ani, sau marii plauri din lacurile de câmpie.
Distribuţie
În Europa există două specii: Silurus aristotelis, cu un areal redus la centrul Greciei şi Silurus glanis cu un areal mult mai extins. Acesta este prezent în bazinele Mărilor Nordului, Baltică, Neagră, Caspică şi Aral. Limita nordică a arealului natural este reprezentată de sudul Suediei şi al Finlandei. În bazinul mediteraneean prezent doar în Mariţa şi Struma. Din cauza importanţei piscicole, cu precădere sportive, a fost introdus şi în vestul Europei, în bazinul Ronului în 1857, de asemenea, în sudul Marii Britanii, la jumătatea secolului al XIX-lea. Introdus, în secolul trecut, în Danemarca, în bazinul Padului, nordul Italiei şi în restul Franţei. Cea mai recentă introducere s-a semnalat în bazinul Ebrului, nord-estul Spaniei, unde somnul a fost introdus undeva pe la jumătateal anilor ă70 ai secolului trecut. După 30 de ani de la populare, Ebrul este deja o destinaţie de vârf pentru amatorii pescuitului sportiv, cu multe exemplare care depăşesc 100 kg. La fel Ronul sau Padul.
Scrierile marelui Antipa care, la începutul secolului trecut, descria monştrii de 4 – 5 m lungime şi 300 – 500 kg capturaţi pe Dunăre par de domeniul SF-ului astăzi când capturarea unui exemplar de peste 100 kg se transformă într-un eveniment unic, semnalat o dată la câţiva ani.
Şi nici nu-i de mirare atâta timp cât Dunărea, locul de origine al somnului european, suferă asaltul continuu al „electricienilor” care au distrus cu inconştienţă o populaţie piscicolă încă înfloritoare acum 20 de ani.
Ecologie
Habitatul favorit este reprezentat de râuri de câmpie, de talie medie şi mare şi lacuri mari şi bogate în vegetaţie submersă. Depunerea are loc în locuri cu apă mică, caldă, cu multă vegetaţie şi lipsite de curent. Toate aceste condiţii se regăsesc în zonele inundabile unde somnul găseşte condiţii ideale de depunere şi de supravieţuire a puietului în primele stadii de dezvoltare. Peştele trăieşte peste 100 de ani, prima depunere având loc la vârsta de 2–3 ani şi 1–2 kilograme. Depunerea are loc în perioada aprilie – iunie, în zonele mai nordice chiar până în august, când temperatura ajunge la 20°C. la reproducere masculii devin teritoriali şi apără mici teritorii unde îşi construiesc un cuib format din resturi de plante. Cuibul se construieşte în mici gropiţe săpate de masculi sau în zona rădăcinilor de salcie. Masculii apără cuibul şi larvele până ce acestea devin active. Depunerea are loc pe perechi. Dansul nupţial include o secvenţă în care masculul „îmbrăţişează” femela. Icrele fecundate eclozează în 2-3 zile, iar larvele rămân în cuib încă 3-4 zile până la resorbţia completă a sacului vitelin. Peştele este predominant nocturn, hrănindu-se cu precădere pe substrat, însă nu ezită să se ridice chiar la suprafaţă în căutarea prăzii. Extrem de sensibil la sunetele produse deasupra apei, de unde şi insistenţa pescarilor în folosirea cloncului, inventat în Rusia, dar care şi-a câştigat o apreciere globală. Dezvoltarea mare a sistemului liniei laterale (inclusiv canalele senzoriale de pe suprafaţa capului) îi permit să identifice un ansamblu de urme hidrodinamice şi chimice lăsate de un peşte care înoată, pe distanţe de peste 50 de ori mai mari comparativ cu lungimea peştelui-pradă şi pe o durată de până la 10 secunde. De altfel, din cauza mediului opac în care trăieşte, peştele are văzul slab, dar şi-a dezvoltat intens celelalte organe de simţ: simţul tactil (pipăitul) la care îl ajută mustăţile, auzul şi mirosul. Larvele şi juvenilii sunt sensibili la lumina solară şi se menţin în zona substratului, hrănindu-se cu o mare varietate de macro-nevertebrate bentonice şi cu peşte. Adulţii se hrănesc cu peşte şi cu alte vertebrate acvatice şi chiar terestre (s-au semnalat cazuri de bizami, raţe şi chiar gâşte consumate de către somnii de talie mare). Deşi legendele descriu şi cazuri de oameni sau copii consumaţi de somn, nu există dovezi clare în acest sens. Atacurile somnilor asupra unor înotători sunt mai degrabă rezultatul agresivităţii din perioada reproducerii şi a apărării cuibului decât intenţiei de a consuma o pradă umană. Antipa însuşi descrie situaţia unui pescar înecat pe Dunăre de un somn enorm care i-a răsturnat barca, în timpul unei furtuni puternice cu fulgere şi trăsnete, însă din relatare pare că peştele a fost mai degrabă speriat de furtună decât atras de prada umană.
Morfologie
Capul lat, turtit dorso-ventral, cu o gură mare, plină de dinţi mărunţi (ca o perie) îndreptaţi spre înapoi. Fălcile sunt prevăzute cu 3 perechi de mustăţi, o pereche mai lungă îndreptată spre înapoi, celelalte două orientate în jos. Trunchiul scurt şi cilindric se continuă cu o coadă lungă turtită lateral. Dorsala este foarte mică, anala extrem de lungă, atingând aproape înotătoarea caudală. Coloraţia corpului este cenuşiu-marmorată, cu burta de un alb murdar. Lipsit de solzi, corpul este acoperit de un strat gros de mucus protector.
Populaţia de somn dunăreană a fost afectată în ultimul secol de extinderea traficului fluvial şi în special de desecarea luncii inundabile a Dunării, care a privat somnul alături de alte specii valoroase de multitudinea de locuri de reproducere şi creştere a puietului.
Pescuitul somnului
Somnul este unul dintre cei mai voraci peşti de la noi, ritmul său rapid de creştere şi talia impresionantă făcându-l să nu refuze nicio potenţială pradă. Pescarii îl caută în general noaptea, sau la răsăritul şi apusul soarelui, cu momeli alcătuite din buchet de râme negre, râme albe coropişniţe, peştişori, broscuţe. Se preferă, de asemenea, momelile „puturoase” sau carnea alterată: ficat de porc, intestine de pasăre, sânge închegat, somnul având un miros extrem de fin.
Somnul este atras de sunetele joase, pescarii folosind cloncul pentru atragerea somnilor în zona de pescuit. Undele de frecvenţă joasă se propagă la distanţe mari şi sunt foarte incitante pentru somni, aceştia ridicându-se la barcă, unde dau de momelile pregătite. Pescuitul la clonc pe Dunăre sau pe alte ape curgătoare necesită un echipament pe măsură: lansetă puternică şi mulinetă solidă, fir gros, firul textil fiind din ce în ce mai popular. Somnul, mai ales cel de talie mare, luptă puternic folosindu-se de forţa curentului sau de obstacolele submerse pentru a agăţa şi rupe linia de pescuit. Pe lângă pescuitul la clonc, care este un pescuit de căutare, unde se parcurg distanţe mari, somnul se poate pescui şi la „fix”, cu montura lansată în gropanele unde ştim că trăieşte. Ca orice răpitor, somnul se prinde bine şi la năluci, fie că este vorba de rotative sau oscilante mari, spinner-bait-uri fie că vorbim de jiguri şi plastice moi de talie mare, adaptate curentului puternic. Somnul muşcă foarte bine la năluci şi în perioadele de caniculă, în miezul zilei, când atacurile se manifestă la suprafaţa apei.
Cea mai bună perioadă de pescuit la somn este reprezentată de începutul şi sfârşitul verii. Muşcă foarte bine şi în perioada de reproducere când se prinde bine pe apele amenajate unde pescuitul este permis în tot cursul anului, atacurile la năluci fiind stimulate de agresivitatea crescută cu care îşi apără cuibul.
În loc de concluzii
Importanţa economică şi sportivă a somnului au făcut ca acesta să-şi extindă arealul, dar în acelaşi timp să devină victima propriilor caracteristici. Astfel în timp ce în zonele în care a fost introdus (vestul Europei) dezvoltarea sa a fost fulminantă, peştele ajungând direct în vârful piramidei trofice, în arealul său nativ modificările antropice (desecări) şi braconajul sălbatic au afectat structura populaţiilor şi capacitatea sa de reproducere.
Astfel, în Spania de exemplu, introducerea somnului a produs pe Ebru o adevărată hecatombă piscicolă, cu punerea în pericol a zeci de specii endemice locale, odată cu dezvoltarea explozivă a populaţiei de somn, care a determinat dezvoltarea unui turism intens halieutic cu pescari din întreaga Europă veniţi să prindă monştrii de peste 100 kg. În acelaşi timp în România, pe cursul inferior al Dunării, unde somnul găseşte cele mai bune condiţii de dezvoltare, populaţia de somn este puternic afectată de presiunea antropică. Dacă altădată capturarea unor „monştrii” de peste 100 kg, nu era deloc rară, la momentul actual prinderea unui astfel de exemplar se transformă în ştire de senzaţie. Cei care se întreabă de ce pescarii străini nu vin să pescuiască în Delta Dunării găsesc şi răspunsul: lipsa de interes pentru gestionarea resursei şi lipsa de fermitate în aplicarea legii au dus la excluderea noastră în totalitate din circuitul internaţional al turismului halieutic. Ne batem astfel joc cu inconştienţă de un potenţial incredibil şi rămânem la statutul de ţară bogată, dar cu oameni săraci, în loc să folosim inteligent acest potenţial pentru a ne dezvolta de o manieră durabilă.
| Următor > |
|---|
