Deşi mulţi ar putea crede că morunaşul n-ar fi decât un producător de icre negre de talie mică, el este de fapt o specie diferită de sturioni, care face parte din familia Ciprinidelor. Nu ştiu cât de mult seamănă cu morunul, însă se poate spune că această specie se aseamănă mult mai bine cu scobarul, cosacul sau plătica.
Speciile genului Vimba sunt specii de talie medie, care populează segmentul mediu şi inferior al râurilor din zona temperată. Unele populaţii sunt semi-anadrome (execută migraţii scurte în amonte), altele sunt sedentare. Dimensiunea populaţiilor variază foarte mult, de la câţiva la mii de indivizi. Aceste diferenţe au determinat citarea a multe subspecii în contul acestui gen, subspecii care s-au dovedit a nu fi reale. În Europa au fost cert identificate două specii: Vimba vimba (morunaşul) şi Vimba melanops (morunaşul negru). Morunaşul negru este prezent doar în sudul Peninsulei Balcanice.
Distribuţia
Bazinele Mărilor Caspică, Neagră, Marmara şi Baltică (în Suedia este prezentă doar în partea sudică a ţării, în Finlanda arealul este limitat la zona de coastă. În bazinul Mării Nordului este prezent doar în Elba şi Ems. Limitele sudice ale arealului sunt reprezentate de Peninsula Balcanică unde este absentă în zonele costiere ale Mării Adriatice şi Mediterane, Turciei Europene. În Est limitele de areal sunt reprezentate de Volga şi de Munţii Caucaz. A dispărut din Crimeea şi a fost introdusă de om în bazinul Rinului.
Habitat
Trăieşte din zona marilor lacuri subalpine şi până în zona estuarelor cu apă salmastră. Preferă râurile de mărime medie şi mare, dar există populaţii sedentare şi în râurile mici din zona mrenei. S-a adaptat şi în unele lacuri de baraj, unde trăieşte în cârduri mixte cu scobarul, mai ales acolo unde are posibilitatea să depună pe afluenţi.
Depunerea are loc pe pietriş în pâraie şi râuri, în porţiunile cu apă mică şi rapid curgătoare. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3-5 ani. Depune ponta în perioada mai-iulie când temperatura apei depăşeşte 15 C.
Trăieşte până la vârsta de 15 ani. Dimensiunile medii 20-30 cm şi 200-300 g, ca dimensiuni maxime poate ajunge la 50 cm lungime, iar recordul citat este de 1,39 kg. Populaţiile semi-anadrome încep migraţiile încă din septembrie, pe durata iernii migraţia se opreşte şi se reia în aprilie-mai. Populaţiile din lacuri migrează pe afluenţi pentru depunere.
Femelele depun în serii pe perioada a două-trei săptămâni. Hrana constă din larve de insecte şi moluşte mici.
Morfologie
Corp alungit, comprimat lateral, gura inferioară, cu un „nas” mai puţin proeminent comparativ cu scobarul, cu care se aseamănă la colorit întrucâtva. Coloritul corpului este argintiu pe laterale, alb pe abdomen, iar spatele este mai închis la culoare.
La reproducere masculii devin mai negricioşi, cu reflexe albăstrui chiar, pieptul şi burta se colorează în portocaliu. De asemenea înotătoarele pectorale, ventrale şi anala se colorează în roşu.
Pescuitul morunaşului
Este un peşte cu un comportament similar plăticii, dar preferă zonele de râu din imediata apropiere a curentului şi confluenţele. Poate fi confundat cu scobarul, în special în stadiul juvenil sau cu plătica, la exemplarele mai mari. Cum peştele circulă în cârduri, odată nădit locul se poate prinde unul după altul dacă intră pe nadă cârdul.
O altă caracteristică a peştelui care-l face interesant pentru pescuitul sportiv este vigoarea cu care luptă, cumva apropiată de cea a mrenei.
Peştele având o dispoziţie a gurii inferioară este logic să încercăm să-l pescuim cu momeala pe substrat. Astfel, peştele se poate pescui atât cu linie plutitoare (fiind vorba de un pescuit pe apă curgătoare preferabil bologneză, dar şi vargă telescopică sau cu mufare inversă sau chiar Sheffield), cât şi cu lestul pe substrat, în maniera pescuitului la feeder.
La linie plutitoare se vor folosi linii fine cu plute de până în 3 g şi fire de 0,16 mm şi, evident, ceva mai subţiri în sezonul rece. Ca strună se poate folosi fluorocarbonul pentru vizibilitatea sa redusă în apă. Forma plutei va depinde de puterea curentului. Oricum chiar în curent mai puternic trebuie să ţinem cont de faptul că pe substrat, acolo unde plasăm momeala, viteza curentului va fi întotdeauna mai mică, comparativ cu masa apei. Evident, cârligele vor fi mici, subţiri, cu mărimi între 14 şi 22 pentru a nu distruge momelile fine (larvele de chironomide, viermuşii). Şi oricum nu trebuie uitat că, spre deosebire de scobar, morunaşul are gura fină.
Nada la morunaş nu are caracteristici speciale, esenţiale fiind consistenţa, adaptată la puterea curentului şi prezenţa componentelor de origine animală. Momelile sunt cele clasice pentru ciprinide de la viermuşi, larve de chironomide, râme, boabe şi seminţe, la mămăligă, pâine, porumb conservat sau bucăţele de cartof.
Pescuitul la feeder la această specie este un pescuit de fineţe. Se foloseşte un năditor deschis, cu un gramaj adaptat curentului şi adâncimii de pescuit, plasat eventual pe un tub anti-încurcare. Caracteristicile liniei sunt similare pescuitului la plută, evident, lungimea forfacului fiind mai mare. Dimensiunea maximă de reţinere este de 25 cm.
Morunaşul, o specie altădată foarte frecventă, a suferit reduceri de areal odată cu amenajarea de lacuri de acumulare pe râuri. Astfel, pescarii de pe multe ape au fost privaţi de un peşte frumos, care creşte la dimensiuni interesante, cu un dril energic şi cu un comportament de cârd, similar multor ciprinide.
| < Anterior | Următor > |
|---|
