Centrul Regional de Ecologie (CRE) din Bacău nu e o asociaţie de pescuit, dar are la activ numai în 2006, cot la cot cu Jandarmeria Bacău, 30 km de plase monofilament confiscate şi arse, 16 bărci folosite la braconaj incendiate şi 33 dosare penale pentru braconaj. Se poate lăuda vreo asociaţie de pescari (şi vânători, după caz) din România cu asemenea rezultate? Nu. Va stimula „tariful de acces” vreun interes în acest sens printre asociaţii, după decenii sau, după caz, ani, de inerţie şi nepăsare? Nu.
Cred că e timpul (se putea şi mai devreme, totuşi) să observăm un lucru. În pescuitul românesc suntem de câteva decenii două tabere, aşezate mereu spate în spate: şefimea din asociaţii şi noi. O mână de pricopsiţi şi o mare (baltă, mai degrabă) de ciocoflenderi. Alimentăm din propria noastră muncă şi cu propriii noştri bani, de zeci de ani, salariile, primele, benzinele, motorinele, maşinile „de serviciu”, calculatoarele, imprimantele, faxurile, telefoanele, cheltuielile de tot felul ale unor inşi cărora, în procent covârşitor, li se rupe de noi. Că sunt şefi de pescari şi vânători sau numai de pescari, că sunt şefi de asociaţii comuniste sau şefi de asociaţii mai noi, că sunt şefi de asociaţii „de bloc” sau şefi de asociaţii pur şi simplu, nu contează. Singura lor grijă este cum să-şi sporească cotizanţii, iar migrarea acestora către alte asociaţii e singura lor cauză de insomnie. O anchetă pe care am realizat-o în 2009 cu ajutorul amabil şi profesionist al Jandarmeriei Române şi publicată în ceea ce a fost revista SuperPescar până în ianuarie 2010 a relevat faptul că 93% dintre asociaţiile româneşti de vânători şi pescari sau numai de pescari erau parţial sau complet dezinteresate de combaterea braconajului pe apele din arealul lor. Aveau la îndemână (ca şi astăzi, de altfel) un instrument legal, concret, accesibil şi gratuit (!) ca să mai limiteze din jaful şi nesimţirea cu care românii tratează apele şi peştii acestora: controalele în echipă cu Jandarmeria sau cu Poliţia. Nu s-au folosit de el şi n-o fac nici acum. Liderii acestora preferă să se vaite că legislaţia în domeniu nu dă putere „controlorilor” proprii (eu zic Doamne fereşte de aşa ceva), dar nu văd că aceeaşi legislaţie le permite să programeze şi să organizeze controale împreună cu cele două instituţii amintite. Aşa au făcut (în 2008) AJVPS Caraş Severin - 94 de controale, AVPS Câmpina – 43, AJVPS Vâlcea – 41, APS Banatul, Timişoara – 40, AJVPS Mureş – 28, APS Alba – 24, APS Clisura Dunării – 20. La sub 20 de controale pe an (în multe cazuri 0 sau 1-2/an, cum s-a întâmplat în 2008) cred sincer că o asociaţie ar trebui desfiinţată.
Pentru o obligaţie legală de control
O viitoare modificare a Legii pescuitului (sau măcar un nou Ordin ministerial privind pescuitul sportiv) ar putea introduce următoarea obligaţie legală în sarcina asociaţiilor de pescari (şi de vânători, după caz): organizarea a minimum trei controale pe săptămână în parteneriat cu Jandarmeria română sau cu Poliţia (controale la care asociaţiile ar putea contribui parţial cu cheltuielile cu combustibilul). Executarea unei asemenea obligaţii ar fi aproape imposibil de trucat, din simplul motiv că îndeplinirea ei s-ar reflecta nu atât în scriptele asociaţiilor (uşor de falsificat prin declaraţii false), cât în scriptele Jandarmeriei şi ale Poliţiei, unde ofiţerii acestora văd cu alţi ochi chestiunea falsului în declaraţii. Ar fi suficient pentru inspectorii ANPA să solicite anual de la aceste instituţii situaţia controalelor efectuate de acestea la solicitarea asociaţiilor din arealul respectiv, pentru a se vedea cine le-a făcut şi cine nu. Nu ar mai rămâne decât instituirea prin lege a unui sistem de sancţiuni, mergând până la dizolvarea de drept a asociaţiilor de pescari (şi vânători, după caz) care nu îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de lege.
Deocamdată ...
Deocamdată, şefimea de asociaţii trăieşte prosteşte un moment de maximă jubilaţie. Ordinul 15/2011 permite încasarea unor „tarife de acces” pe „propriile ape”. Pe site-ul ANPA găsiţi afişate, ca la piaţă, tarifele la care visează mâna de oameni despre care scriam mai înainte. Nu veţi găsi niciunde, pe Internet, vreun site în care o asociaţie să afişeze rezultatele concrete ale interesului liderilor săi pentru pescuit (cu excepţii care confirmă regula). Nici un semn despre vreun act lăudabil, despre vreo iniţiativă frumoasă, despre vreun fapt concret care să schimbe ceva din faţa pocită a pescuitului românesc. În schimb, imediat ce un Ordin ministerial a anunţat foşnetul arginţilor, toate asociaţiile (cu lăudabile excepţii) s-au înghesuit să-şi facă publice „tarifele de acces”. Nesimţirea acestui demers merge cot la cot cu o evidentă lipsă de omenie. Băieţii nu au nicio treabă cu pescarii. Nici cu ai altora şi nici măcar cu ai lor. Proiectează eroic taxe de acces pentru alţii şi li se rupe că, în această logică, ai lor, la rândul lor, vor fi obligaţi, pe apele altora, la taxe similare. Din fericire (pentru noi), Ordinul e clar: reciprocitatea este obligatorie şi nu opţională. Membrii oricărei asociaţii pot pescui pe apele atribuite altor asociaţii în baza permisului de pescuit, care este valabil pe toate apele publice româneşti, cu excepţia celor destinate acvaculturii, fără niciun tarif de acces. Refuzul de plată a acestui tarif NU constituie contravenţie şi nu poate fi sancţionat contravenţional.
În mai, în SuperPescar
Articolul la a cărui lectură vă invit în numărul din mai al revistei SuperPescar tratează, între altele, exact chestiunea acestor tarife: de ce acestea nu trebuie să fie plătite,
de ce acestea nu merită să fie plătite, de ce acestea sunt destinate supravieţuirii unui cerc restrâns de funcţionari din asociaţii, de ce acestea nu servesc interesului comun al pescarilor – apelor, peştilor şi pescuitului - şi, în fine, de ce eventuala lor plată nu ar garanta nicidecum că obligaţii nerespectate de conducerile asociaţiilor vreme de decenii (sau, pentru asociaţiile mai tinere, de ani) ar începe să fie executate. Veţi mai găsi acolo şi un comunicat de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, menit să clarifice lucrurile şi să vă facă să înţelegeţi cum vor sta lucrurile atunci când vă veţi trezi pe maluri faţă în faţă cu singurele persoane abilitate de lege să vă ceară permisul la control, să vă verifice capturile şi, dacă este cazul, să vă sancţioneze contravenţional: jandarmii, poliţiştii, inspectorii de mediu şi inspectorii ANPA.
Tot SuperPescar...
... invită pe calea acestui articol asociaţiile care se vor simţi ofensate de tonul, de argumentele şi de constatările cuprinse în el să ne ţină de acum înainte la curent cu acţiunile lor. Cu populările cu crap, ştiucă, plătică, lin, babuşcă, şalău, caras, somn, biban (fie şi cu puiet, dacă nu sunt bani mulţi), cu numărul de acţiuni săptămânale de control în colaborare cu Jandarmeria sau Poliţia şi cu rezultatele acestor controale, cu numărul de acţiuni de igienizare a malurilor apelor şi cu rezultatele acestor acţiuni, cu numărul de pontoane de lemn amenajate pe malurile apelor în locurile potrivite, cu acţiunile de lobby pe lângă primăriile locale pentru pietruirea unor drumuri de acces la ape sau cu amenajarea unor piste de concurs, cu taberele de pescuit pentru copii, cu orele de iniţiere în pescuit pentru copii desfăşurate pe malurile apelor, cu acţiunile de salvare a peştilor din bălţi rămase în urma retragerii râurilor umflate de ploi etc. etc. Până azi am aflat de asemenea lucruri (pe care le-am şi publicat) de la doar două asociaţii de pescari din ţară: Aqua Crisius din Oradea (care ne ţine constant la curent cu acţiunile sale) şi APS Banatul din Timişoara. În Registrul asociaţiilor de pescuit de la ANPA sunt înscrise 204 asociaţii. Aşteptăm, deci.
| < Anterior | Următor > |
|---|
