În episodul precedent am comentat năstruşnicia cu învăţarea raţelor să zboare, după ce primul vânător al ţării se spurcase la valuta obţinută de pe urma deschiderii vânătorii în Delta. Ne vom menţine în aceeaşi notă şi acelaşi loc. La un moment dat s-a iscat o polemică – uşor spus polemică, pentru că a fost o adevărată gâlceavă asupra nocivităţii existenţei pelicanului în Deltă. Se vehicula acuza că pelicanul consuma opt kilograme de peste pe zi (în realitate mănâncă 2-3 kg). Şi atunci, minţi întunecate i-au pus gând rău - stătea în calea dezvoltării pisciculturii, era o pasăre “dăunatoare”. Nu erau de ajuns pesticidele şi metalele grele care decimau şi pelicanii. Urmau să fie impuţinaţi şi prin alte mijloace.
Se ajunsese la cruzime: greoii pelicanii erau ucişi cu bâtele chiar şi pe cuiburi. Li se taiau labele şi pentru fiecare pereche “viteazul” primea o sumă de bani. Picioare scurte de pelicani. Erau omorâţi şi puii din cuib. Brutalitatea a facut ca picioarele să fie taiate puilor vii. Brutele ajungeau la enormele cuiburi de pe plaur. Măcar să se fi respectat devotamentul cu care pelicanii îşi cresc puii. Şi vânătorii primeau un cartuş pentru fiecare picior de pelican ucis. Degaba au explicat specialiştii că pelicanul este supranumit şi “sanitarul Deltei”, pentru că el pescuieşte cu predilecţie peştele tarat, bolnav, care se mişcă mai greu. Degeaba s-a invocat faptul că este monument al naturii şi trebuie să ne considerăm binecuvantaţi de prezenţa lui pe teritoriul nostru. Era învinuit că mânca prea mult peşte. Aşa că masacrul era justificat.
Chestiunea a ajuns şi la urechile străinătăţii, pentru că păsările migratoare sunt ale umanităţii. Au existat numeroase voci de specialişti revoltaţi care au tras semnalul de alarmă că pelicanii aproape au fost exterminaţi. Primăvara s-a constatat că numărul lor a scăzut înspăimântător. Unui asemenea carnagiu i s-a pus capăt cu greu. Dar ciomegele facuseră răul, diminuaseră serios efectivele.
Asta a coincis cu o alta năzdrăvănie aplicată Deltei: s-au cheltuit bani grei cu defrişările şi amenajările de diguri pentru crearea de heleştee. Specialiştii s-au crucit: cum să faci heleştee în Deltă, care este, de fapt, un heleşteu mai mare? Dar “indicaţia” de sus nu se comenta, aşa că s-a ajuns la popularea heleşteelor cu peşte.
Pelicanul pescuieste mult mai uşor dacă are în câmpul său vizual un luciu de apă mai mare. Permite pelicanilor să aducă peştii în “cerc” şi din bătaia aripilor să-i aglomereze în locuri în care să fie capturaţi. Parcă se organizează la pescuit, de unde dă atacuri săgetătoare. Pescuiesc doar la adâncimea la care ajung cu ciocurile lor îngroşate şi îşi alimentează încăpătorul “coşuleţ”. Un heleşteu devine ideal pentru vânătoarea organizată a celor mai celebri migratori. “Fortăreţele zburătoare” dădeau târcoale heleşteelor. Cu prada în “cătare” se lansau în prinderea ei asemenea unui Messerschmitt. Cum nu mai era posibilă omorârea pelicanilor cu ciomegele, a venit cineva cu “soluţia”: pe digurile helesteelor s-au plantat stâlpi asemănători celor de telefonie, s-au tras cabluri şi s-au montat megafoane. La apariţia escadrilelor cu guşă, din megafoane răsunau împuşcături de arme de vânătoare. Detunăturile de puşti i-au ţinut departe scurt timp. În primele zile pelicanii s-au cam speriat şi-au întins enormele aripi, şi-au luat zborul, dar încet-încet s-au obişnuit cu vacarmul transmis de pe banda de magnetofon şi au revenit la pescuit. Radioficarea s-a dovedit un fiasco total, iar pelicanii n-au mai fost stresaţi.
Acum nu mai vorbim de masacre. Doar câte un vanator iresponsabil, dispus să se distreze, care omoară din “pofta” de a trage în tot ce mişcă.
In secolul XIX pelicanii erau prezenti si in Transilvania. Exista marturii de pe la jumatatea secolului XIX ca tinutul dintre Cernavoda si Marea Neagra, deci in toata Dobrogea, era impanzit de pelicani. Acum daca mai cuibaresc in Delta 3000 de perechi de pelicani comuni si ceva peste o suta de perechi de pelicani creti. Uneori mai este intalnit si pelicanul roz.
Pelicanii dau o nota aparte Deltei, sunt simbolul ei. Delta este ultimul lor refugiu, iar pe noi ne incanta trecerea lor lina, ca niste nuferi albi. Ne incanta la acest ihtiofag, cand brazdeaza cerul, anvergura aripilor de peste doi metri si jumatate, ciocul sau lung, cu punga galbena, plasa-cosulet, un fel de minciog in care depoziteaza pestii capturati .
Acest migrator vine tocmai din era tertiara. Ne viziteaza intre echinoctiuri si are tot mai mult tendinta sa se retraga din fata civilizatiei. Ultimul refugiu al arhaicului pelican este Delta Dunari.
Factorul antropic pentru aceste monumente albe a insemnat pentru un timp bata si megafonul. Este inca amenintat cu disparitia. Mai e posibil sa se inventeze ceva si sa fie prigoniti si astazi? Delta ar ramane doar un tinut al hotelurilor si ambarcatiunilor, fara pasariile ei celebre, fara coloniile de pelicani care au adus faima acestui tinut. De ce sa nu profitam de acest ultim paradis natural european?
... the land of choice!
| < Anterior | Următor > |
|---|
